Bilanţul victimelor cutremurului din China a ajuns la 20.000 de persoane

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bilanţul victimelor cutremurului din China a ajuns la 20.000 de persoane

Externe 14 Mai 2008 / 00:00 547 accesări

Cel mai violent seism produs în China în ultimii 30 de ani s-a soldat cu moartea sau dispariţia a peste 20.000 de persoane, în regiunea de sud-vest, echipele de intervenţie căutînd în continuare printre dărîmături în încercarea de a descoperi supravieţuitori. Armata şi echipele de intervenţie au încercat să ajungă în zonele sinistrate pe cale aeriană, fluvială sau terestră. Televiziunile au difuzat imagini cu clădiri prăbuşite, drumuri surpate, stînci desprinse din versanţi şi supravieţuitori ieşind de sub dărîmături. În semn de doliu naţional, organizatorii Jocurilor Olimpice au decis să reducă la minim festivităţile care însoţesc periplul flăcării olimpice.

Provincia cea mai afectată de catastrofă este Sichuan, unde ultimul bilanţ număra peste 12.000 de morţi confirmaţi şi cel puţin 9.400 îngropaţi sub dărîmături. Premierul chinez Wen Jiabao a recunoscut că situaţia este mult mai gravă faţă de primele estimări, întrucît replici ale cutremurului se produc în continuare în regiune. În oraşul Mianzhu, unde cel puţin 2.000 de persoane au murit, echipele de intervenţie au încercat să îndepărteze bucăţile de beton şi barele de oţel în speranţa că vor descoperi supravieţuitori. Potrivit oficialilor din orăşelul Mianyang, în apropiere de epicentru, 3.629 de persoane au murit, iar alte 18.645 se află sub dărîmături. Circa o mie de elevi şi profesori au murit sau au fost declaraţi dispăruţi după prăbuşirea colegiului în care studiau, în departamentul Beichuan, la nord-est de deparatamentul Wenchuan. La Dujiangyan, reprezentanii colegiului Xiang\'e au apreciat că mai puţin de 100 dintre cei 420 de copii care se aflau în clădire au supravieţuit în urma prăbuşirii şcolii. În Shifang, oraş situat între Chengdu şi Wenchuan, aproximativ 500 de persoane au murit şi 3.000 sînt rănite, deşi 2.000 dintre acestea s-au aflat sub dărîmături. În provincia Sichuan 37 de turişti străini, dintre care cel puţin 15 cetăţeni britanici, care călătoreau cu autobuzul, au murit în urma unei alunecări de teren. Necesităţile de hrană, medicamente şi echipament de acordare a primului ajutor sînt urgente şi peste 50.000 de soldaţi au fost mobilizaţi pentru operaţiuni de intervenţie. Acesta este cel mai grav seism produs în China după cel din Tangshan, din apropiere de Beijing, din 1976, care a provocat moartea a 242.000 de persoane.

Preşedintele american George W. Bush şi omologul său chinez Hu Jintao au discutat la telefon, marţi, iar Bush i-a propus Chinei tot ajutorul necesar, potrivit televiziunii naţionale chineze. Casa Albă a anunţat iniţial deblocarea unui ajutor în valoare de 500.000 de dolari pentru victimele seismului. De altfel, numeroşi şefi de stat au transmis mesaje de condoleanţe şi susţinere Chinei, propunînd ajutorul, cum ar fi preşedintele francez Nicolas Sarkozy, cancelarul german Angela Merkel sau noul preşedinte rus Dmitri Medvedev. China a anunţat marţi că va accepta numeroasele propuneri de ajutor, dar a apreciat că nu există condiţiile necesare pentru ca echipele străine să poată ajunge în zonele devastate. Şi liderul spiritual tibetan Dalai Lama, acuzat de China că ar fi alimentat revoltele din martie din Tibet, a transmis condoleanţe familiilor îndoliate de această mare tragedie, salutând „reacţia rapidă al autorităţilor chineze de a mobiliza echipe pentru ajutorul supravieţuitorilor”.



12