Bisericuţele de la Basarabi, în circuit virtual

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bisericuţele de la Basarabi, în circuit virtual

Cultură 21 Iulie 2012 / 00:00 590 accesări

Descoperite întâmplător, pe 11 iunie 1957, în urma activităţii de exploatare a carierei de cretă de la Basarabi, bisericuţele rupestre, cercetate de o echipă condusă de arheologul Ion Barnea, au fost interzise circuitului turistic, în 1960, din cauza friabilităţii materialului de construcţie, calcarul. Pentru a veni în sprijinul solicitărilor de a vizita acest monument unic în Europa, datând din cea de-a doua jumătate a secolului al X-lea, a luat naştere proiectul „Misterul din dealul de cretă - Bisericile Rupestre de la Basarabi (Murfatlar)”. Realizat de Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC), în parteneriat cu Consiliul Judeţean Constanţa (CJC), cu finanţarea Administraţiei Fondului Cultural Naţional, proiectul s-a concretizat prin realizarea unui circuit virtual al bisericuţelor, dar şi prin elaborarea a două machete, care vor fi amplasate la baza complexului de cretă, într-o casetă de sticlă incasabilă.

Rezultatele proiectului au fost făcute cunoscute în cadrul unei conferinţe de presă, care a avut loc, vineri, în aula „Adrian Rădulescu” a MINAC. La eveniment au participat managerul de proiect, directorul MINAC, dr. Gabriel Custurea, asistent managerul Delia Roxana Cornea şi din partea CJC, expertul IT Bogdan Niţescu. De asemenea, consultantul de specialitate al MINAC, dr. Cristina Talmaţchi, a realizat o prezentare a celor două machete, dar şi a bisericuţelor din dealul de cretă.

100.000 DE LEI PENTRU RESTAURARE „Am încercat, cu mijloace reduse, să facem cunoscut acest monument. Există o presiune de a introduce aceste bisericuţe în circuit de vizitare (...). Monumentul este greu de conservat şi restaurat, dar dacă s-ar realiza acest lucru, oricum nu ar putea fi vizitat, din cauza materialului friabil în care sunt săpate aceste bisericuţe”, a spus directorul MINAC, dr. Gabriel Custurea. Chiar şi aşa, există veşti bune: bisericuţele rupestre de la Basarabi vor fi restaurate. Contactat telefonic, vineri, după conferinţa de presă, ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Puiu Haşotti, a declarat, pentru cotidianul „Telegraf”, faptul că a prevăzut alocarea sumei de 100.000 lei, pentru realizarea acestui obiectiv.

Cei interesaţi de „Misterul din dealul de cretă - Bisericile Rupestre de la Basarabi (Murfatlar)” pot accesa site-ul proiectului, www.biserici-rupestre-basarabi.ro.



12