Bulevardul Marinarilor, redeschis circulaţiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bulevardul Marinarilor, redeschis circulaţiei

Eveniment 04 Octombrie 2011 / 00:00 769 accesări

Lucrările de asfaltare pe Bulevardul Marinarilor, între Poarta 1 şi Poarta 2, au fost finalizate de SCIL Confort Urban SRL. Iniţial, societatea Consiliului Local Constanţa a dorit păstrarea pietrei cubice, însă costurile de refacere a părţii carosabile erau foarte ridicate. „Refacerea pietrei cubice, pentru a păstra tipicul zonei, necesita mult mai multe fonduri de la bugetul local decât dacă am fi asfaltat. Din motive pur economice s-a decis asfaltarea, care a fost finalizată, iar strada a fost redată circulaţiei. Lucrările au fost totuşi destul de complexe, pentru că a trebuit să refacem toată infrastructura pentru a pregăti strada de asfaltare. Se poate spune că, ieri, am finalizat tot ceea ce înseamnă lucrări pe Bulevardul Marinarilor, fiind finalizate şi lucrările de marcare rutieră”, a declarat directorul executiv al SCIL Confort Urban SRL, Claudiu Rădulescu. El a precizat că, în această perioadă, în mai multe zone din Constanţa au fost executate lucrări de marcaj rutier. „Au fost zone în care marcajul rutier trebuia refăcut, dar şi zone unde, în urma asfaltărilor, nu mai erau marcaje rutiere. În mai multe zone din oraş, în dreptul trecerilor de pietoni s-au executat lucrări de marcaj rutier specific, în ideea de a atenţiona conducătorii auto”, a spus Rădulescu.

Taguri articol


12