Catherine Ashton, în vizită la Chişinău

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Catherine Ashton, în vizită la Chişinău

Externe 09 Iulie 2013 / 00:00 387 accesări

Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Catherine Ashton, va efectua astăzi o vizită în R. Moldova. Oficialul UE va fi primit de preşedintele Nicolae Timofti şi va avea întrevederi cu premierul Iurie Leancă, cu preşedintele Parlamentului, Igor Corman, şi cu lideri ai partidelor şi grupurilor parlamentare. „R. Moldova şi-a demonstrat angajamentul pentru cooperarea cu UE, astfel că, la Chişinău, voi accentua angajamentul nostru reciproc de asociere politică şi integrare economică a R. Moldova în UE. Voi sublinia, de asemenea, sprijinul UE pentru reformele politice şi economice în curs în R. Moldova, precum şi pentru abordarea provocărilor precum stabilizarea instituţiilor democratice, eradicarea corupţiei şi soluţionarea conflictului transnistrean”, a declarat Catherine Ashton, înainte de vizita sa. UE şi R. Moldova au finalizat negocierile asupra acordului de asociere, inclusiv asupra creării unei zone de liber schimb, care urmează a fi parafat la Summitul Parteneriatului Estic, care se va desfăşura la sfârşitul lunii noiembrie, la Vilnius, capitala ţării ce asigură în prezent preşedinţia Consiliului UE.

Liderii ţărilor din Parteneriatul Estic, membri ai Partidului Popular European (PPE), se vor reuni joi, la Chişinău, în cadrul celei de-a treia reuniuni la nivel înalt în acest format. Precedentele summituri de acest fel au avut loc la Batumi şi Erevan. Reuniunea de joi va fi co-prezidată de preşedintele PPE, Wilfried Martens, şi de preşedintele Partidului Liberal Democrat din R. Moldova, Vlad Filat. Vor mai participa premierul R. Moldova, Iurie Leancă, preşedintele Armeniei, Serge Sargsian şi preşedintele Georgiei, Mihail Saakaşvili. PPE este cel mai influent partid politic de dreapta din Europa, având în componenţa sa 73 de formaţiuni din 40 de ţări, şi are cel mai mare grup politic din PE. Din PPE fac parte preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, preşedintele CoE, Herman Van Rompuy, 13 şefi de stat şi de guvern din ţările membre UE şi 13 membri ai CE. Parteneriatul Estic este un acord de cooperare încheiat în anul 2009 de UE cu R. Moldova, Ucraina, Belarus, Armenia, Azerbaidjan şi Georgia.



12