Ce drumuri județene fac cunoștință cu asfaltul, anul acesta?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
RAJDP și-a revenit și pregătește noi investiții

Ce drumuri județene fac cunoștință cu asfaltul, anul acesta?

Administrație 24 Mai 2018 / 16:51 6680 accesări

În urmă cu aproximativ trei ani, i se cânta prohodul Regiei Autonome de Drumuri și Poduri (RAJDP) Constanța. Foarte mulți spuneau, la vremea respectivă, că societatea, care se află sub administrarea Consiliului Județean Constanța nu va supraviețui din cauza datoriilor uriașe de peste 60 de milioane de lei. Iar acest lucru nu era departe de adevăr, în condițiile în care, în 2015, Regia a intrat în insolvență, îndreptându-se, cu pași mari și repezi, spre faliment. Numai că eșecul preconizat de mulți nu s-a mai produs, pentru că, între timp, cu ajutorul administratorului judiciar și a noii conduceri, RAJDP a ieșit din mocirla în care se afla. Potrivit administratorului special al RAJDP Constanța, Lucian Lungoci, Regia a înregistrat profit în ultimii doi ani. Dacă în anul 2015, RAJDP înregistra o pierdere de aproximatix 16 milioane de lei, la numai un an distanță, Regia a avut un profit de 4,5 milioane de lei. Anul trecut cifra de afaceri a Regiei a fost de aproximatix 57 milioane de lei, iar profitul înregistrat a fost de circa 28 de milioane de lei. Astfel, în 2017, societatea a înregistrat profit pentru al doilea an consecutiv. „Până în prezent s-au asfaltat 140 de km de drumuri județene. Pentru anul 2018, ne-am propus să refacem și să modernizăm mai multe drumuri județene, pe o distanță de aproximativ 147 de km. Regia, în acest moment, se află pe un trend ascendent, iar eficientizarea și rentabilizarea sunt vizibile în datele contabile ale societății”, a declarat președintele CJC, Horia Țuțuianu.

CE DRUMURI VOR FI MODERNIZATE ÎN PERIOADA URMĂTOARE

Conducerea CJC a mai anunțat că printre prioritățile perioadei următoare se numără retehnologizarea și dotarea Regiei cu echipamente și utilaje moderne. Totodată, Lungoci a anunțat și ce drumuri vor fi reabilitate și modernizate în următoarea perioadă. Printre acestea se numără DJ 224 (Medgidia – Tortoman – Siliștea), DJ 391 (Mangalia – Albești – Negru Vodă), dar și tronsonul Topraisar – Biruința, DJ 391 A (Băneasa – Răzoare – Oltina), DJ 307 (Deleni – Șipote), DJ 381 (Movilița – Potârnichea), DJ 225 (Mircea Vodă – Gherghina), DJ 393 (Arsa - Albești – Coroana), DJ 222 (Râmnicu de Jos – Grădina), DJ 226B (Pantelimon – Grădina – Cogealac) și DJ 225 (Pantelimon – Runcu – Vulturu – Saraiu).



12