Cel puţin 21 de răniţi într-un atac comis într-un tren din Germania

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cel puţin 21 de răniţi într-un atac comis într-un tren din Germania

Externe 19 Iulie 2016 / 01:21 675 accesări

Un individ a atacat cu un topor pasageri ai unui tren din Germania, cel puţin 21 de persoane fiind rănite, afirmă surse citate ziarul Die Welt şi de postul BBC.

Atacul a avut loc luni seară într-un tren regional care circula între localităţile Treuchtlingen şi Würzburg, în centrul Germaniei.

Un individ a atacat pasagerii trenului cu un topor, rănind 21 de persoane.

Autorul atacului a fost împuşcat de poliţie. Potrivit unor surse, agresorul ar fi decedat.

Conform agenţiei DPA, unii dintre răniţi sunt în stare critică.

Poliţia germană a confirmat incidentul, precizând că au fost rănite cel puţin zece persoane, trei fiind în stare critică.

STEAG AL STAT ISLAMIC, GĂSIT LA DOMICILIUL AUTORULUI ATACULUI COMIS ÎN TREN

Un steag al grupării teroriste Stat Islamic a fost găsit de anchetatori la domiciliul autorului atacului comis luni seara, iar autorul a fost împușcat mortal de poliție, a anunțat un oficial german, citat de Associated Press,

Ministrul de Interne al Bavariei, Joachim Herrmann, a declarat că suspectul a fost un adolescent afgan în vârstă de 17 ani care ar fi strigat "Allahu Akbar" în timpul atacului.

Herrmann a declarat pentru televiziunea ZDF că presupusul atacator a venit în Germania în urmă cu doi ani, ca minor neînsoțit, și a solicitat azil. Acesta a trăit într-un centru pentru refugiați până în urmă cu două săptămâni, când a fost plasat într-o familie adoptivă.

În ceea ce priveşte răniții, oficialul german a declarat că doi turiști chinezi sunt în stare critică.

Linia de cale ferată dintre Ochsenfurt și Wurzburg a rămas închisă în timp ce poliția continuă ancheta, informează site-ul cotidianului The Guardian.

Până acum, în Germania, nu au avut loc atacuri legate explicit de terorismul islamic, deși țara a fost în centrul crizei refugiaților din ultimul an.

REȚEAUA STAT ISLAMIC REVENDICĂ ATACUL

Rețeaua Stat Islamic susține că atacul comis luni seara într-un tren din Germania, soldat cu rănirea a patru persoane, a fost comis de către unul dintre "combatanții" săi, relatează Le Figaro online.

Taguri articol


12