De şase ani consecutivi, omenirea produce mai puţină mîncare decît consumă. Acestă problemă a fost „rezolvată” prin consumarea stocurilor acumulate în ani buni, dar nu e nicio îndoială că problema e gravă, susţine jurnalistul britanic Gwynne Dyer, ale căror articole sînt publicate în 45 de ţări. El susţine că din 1999, stocurile de cereale pe plan global s-au redus la jumătate: dacă în 1999 ele puteau hrăni lumea pentru 116 zile, acum abia o mai pot face pentru 57 de zile. Dyer mai spune că încă trăim din avantajele „Revoluţiei Verzi”, dar impactul acesteia este tot mai mic an după an. Situaţia alimentară globală este caracterizată printr-un echilibru instabil, în care producţia abia face faţă cererii, iar producţia de cereale nu poate acoperi o creştere a populaţiei umane. Însă populaţia umană va creşte oricum, iar producţia de cereale pentru consumul uman este ameninţată de factori diferiţi: creşterea animalelor pentru carne, încălzirea globală şi declinul petrolului şi, nu în ultimul rînd, producţia de biocombustibili. Producţiile realizate în prezent sînt plasate de Dyer mult sub nivelul unei minime siguranţe alimentare şi, de asemenea, nu exista niciun semn că această tendinţă se va schimba în curînd. Iar dacă nu se va schimba, atunci într-un anumit moment, nu foarte departe în viitor, vom ajunge la crize alimentare permanente. Preţurile la mîncare vor sări în aer şi foarte mulţi oameni vor muri literalmente de foame. Britanicul susţine că va trebui să găsim mîncare pentru a hrăni o altă Indie şi China peste 50 de ani. Şi nimeni nu are idee cum am putea face asta. Dar producţia cerealieră este ameninţată de factori actuali. Unul dintre aceştia este folosirea tot mai mare a cerealelor pentru producţia de carne, un proces foarte ineficient: e nevoie de 11 şi 17 calorii de mîncare (cereale în primul rînd) pentru a produce o calorie de carne de vacă, porc sau găină. Producţia de carne a crescut de cinci ori din 1950 pînă azi, iar anual, sînt sacrificate cinci miliarde de vite şi porci şi peste 40 miliarde de găini şi e nevoie de peste o treime din producţia de cereale pentru a le hrăni pînă ajung la sacrificare. Un alt factor ameninţator este încălzirea globală. Ea reprezintă, de fapt, cauza principală pentru scăderea producţiei de cereale de la 2,68 miliarde de tone în 2004 la 2,38 miliarde în 2005, în timp ce 2006 a însemnat o producţie de doar 1,98 miliarde de tone. O parte din vină o au perioadele tot mai mari secetoase, dar secetele sînt strîns legate de degradarea climatică. De asemenea, creşterea temperaturii influenţează direct producţia cerealieră - estimări actuale arată că pentru o creştere de un grad celsius peste temperatura optimă, producţia poate scădea cu pînă la 10%.