CExN va stabili când, cum și unde va fi susținut candidatul PSD

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pregătiri pentru prezidențialele din toamnă

CExN va stabili când, cum și unde va fi susținut candidatul PSD

Politică 19 Iunie 2014 / 00:00 575 accesări

CALENDAR ÎNCĂRCAT Numirea unui candidat pentru prezidențiale reprezintă un moment important pentru întreaga clasă politică, astfel că ea analizează, dezbate și cântărește bine propunerile. Partidele de dreapta vor, la nivel teoretic cel puțin, să susțină un singur candidat, partidulețele mici merg cu valul, PNL și PDL nu știu încotro s-o apuce și, ca atare, Antonescu, sătul probabil să i se tot scoată ochii pe tema asta, îi dă afară din partid pe capete pe liberalii guralivi, iar PSD, UNPR și PC s-au decis să sprijine un candidat unic, care să fie social democrat. Președintele PSD, premierul Victor Ponta, a anunțat că va exista un calendar privind desemnarea candidatului pentru funcţia de șef al statului dacă vor fi mai mulți doritori. Potrivit acestuia, calendarul este structurat pe următoarele acţiuni: Comitetul Executiv Național (CExN) convocat pe 30 iunie, Consiliu Naţional pe 1 august şi Congres în septembrie. Ieri, preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că la CExN se va evalua nivelul de pregătire şi de implicare a organizaţiilor judeţene pentru campania prezidenţială, el arătând că atunci se va stabili şi când, cum şi unde va fi susţinut candidatul PSD - la Consiliul Național, Congres sau ambele. El a arătat că la CExN se vor stabili şi modul, momentul şi locul în care va fi susţinut candidatul PSD la prezidenţiale.

EXISTĂ ȘI RISCURI În cazul în care se vor depune mai multe candidaturi în PSD, atunci se vor face alegeri preliminare, însă Dragnea atrage atenția că nu problema candidaturilor multiple este problema în PSD. El crede că cel mai mare risc pentru PSD ar fi ca formaţiunea să se divizeze într-o competiţie internă. Întrebat dacă este utilă o competiţie internă în partid pentru stabilirea candidatului la prezidenţiale, Dragnea a răspuns: ”Cel mai important lucru, din punctul meu de vedere, şi nu numai ca preşedinte executiv, dar şi ca membru de partid şi ca vechi combatant în partidul ăsta şi participant la atâtea campanii electorale, după ce am văzut toate greşelile făcute de-a lungul anilor în aceste campanii electorale, mai ales la cele două prezidenţiale, cel mai important ar fi ca partidul ăsta să se unească în jurul unui singur candidat. Asta dacă vorbim serios de şanse reale de câştig. Dacă ne interesează un spectacol, sigur, atunci nu ne mai interesează alegerile prezidenţiale”. El a ținut să menționeze că ședința CExN va fi una informală, fără presă, PSD având nevoie de o discuţie ”profundă, aşezată”.

PÂNĂ ACUM, DOAR TREI Până acum, cele mai vehiculate nume care ar putea intra în competiția pentru cea mai înaltă funcție în stat au fost premierul Ponta, Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, și senatorul Mircea Geoană. Cele mai multe voci de până acum îl consideră pe Victor Ponta drept candidatul cu cele mai mari șanse, însă nici Geoană nu se lasă mai prejos, încercând să-și facă reclamă. El „salută decizia conducerii PSD de a organiza alegeri interne pentru desemnarea candidatului la Președinție“, făcând apel totodată la „evitarea hoțiilor și trădărilor“.



12