Chinul s-a sfîrşit pentru africani!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Grupa G: Togo - Elveţia 0-2

Chinul s-a sfîrşit pentru africani!

Sport 20 Iunie 2006 / 00:00 1010 accesări

Elveţia - Togo era un meci capital pentru ambele echipe, în special pentru africani, care riscau o ieşire prematură din competiţie în cazul unui nou eşec. După ce au ameninţat cu boicotul a doua partidă de la Mondiale, din cauza primelor restante, togolezii şi-au arătat limitele în meciul contra pragmaticilor elveţieni. Prima ocazie a partidei a ratat-o Kader Toure Coubadja, şutul său slab fiind reţinut de portarul elveţian Zuberbuhler. Replica elveţienilor a venit prompt şi echipa lui Kobi Kuhn a reuşit să deschidă scorul în min.16. Magnin a demarat pe aripa stîngă, centrarea sa a fost retransmisă în faţa porţii de Barnetta şi golgeterul Alexandre Frei a marcat primul gol al Elveţiei la acest Mondial. Cea mai controversată fază a meciului s-a petrecut în min.32, cînd Adebayor s-a distrat cu fundaşul elveţian Muller, acesta l-a faultat clar în careu însă arbitrul paraguayan Amarilla s-a făcut că nu vede infracţiunea! Peste doar două minute, acelaşi Muller a avut o intervenţie extraordinară, împiedicîndu-l pe Coubadja să scape singur cu Zuberbuhler. Aceasta a fost, de altfel, şi ultima ocazie a primei reprize a meciului de pe „Westfalenstadion” din Dortmund, Elveţia intrînd în avantaj la cabine. În partea a doua a jocului, africanii au riscat mai mult în atac, oferind însă, cu generozitate, spaţii largi pentru contraatacurile elveţienilor. Aceştia au fost foarte aproape de gol în două rînduri, mai întîi prin Frei, în min.58, apoi, cinci minute mai tîrziu, prin Hakan Yakin, care a ratat incredibil, singur cu portarul togolez Agassa, după un un-doi cu Cabanas! Superioritatea europenilor s-a concretizat însă cu două minute înaintea finalului, cînd Tranquillo Barnetta a găsit colţul lung al porţii lui Agassa, stabilind şi scorul final: Elveţia - Togo 2-0. Africanii sînt deja eliminaţi şi vor juca vineri doar pentru onoare împotriva Franţei, în vreme ce Elveţiei îi este suficientă o remiză în ultimul joc, contra Coreei de Sud, pentru a se califica în „optimi”. Ar fi şansa pe care o aşteaptă francezii, care au toate avantajele din lume să mai bată pe cineva! Oricum, un interesant duel în trei pentru cele două locuri care asigură ieşirea din grupe.

Au evoluat formaţiile - Togo (antrenor Otto Pfister): Agassa - Forson, Nibombe, Toure, Romao - Maman (87 Malm), Coubadja-Toure, Dossevi (69 Senaya), Tchagnai - Agboh (24 Salifou), Adebayor; Elveţia (antrenor Koebi Kuhn): Zuberbuhler - Degen, Senderos, Muller, Magnin - Barnetta, Vogel, Cabanas (77 Streller), Wicky - Frei (87 Lustrinelli), Gygax (46 Yakin). Au marcat: Frei 16, Barnetta 88. Cartonaşe galbene: Vogel/ Salifou, Adebayor, Romao. Au arbitrat: Carlos Amarilla - Amelio Andino, Manuel Bernal (toţi din Paraguay).

Taguri articol


12