Chirurgia robotică, utilizată şi în România în cancerul de col uterin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Chirurgia robotică, utilizată şi în România în cancerul de col uterin

Social 12 Iunie 2009 / 00:00 569 accesări

Fondurile alocate în 2009 pentru chirurgia robotică se ridică la aproximativ 8.000 de lei, bani care vor fi utilizaţi pentru operaţii efectuate în cele două clinci bucureştene de la Floreasca şi Fundeni, în cadrul intervenţiilor de înaltă performanţă fiind abordat recent şi cancerul de col uterin. Directorul Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic din Institutul Clinic Fundeni, prof. univ. dr. Irinel Popescu, preşedintele primului Simpozion Naţional de Chirurgie Robotică, organizat sub egida Academiei de Ştiinţe Medicale - Secţia Chirurgie Clinică, a declarat că, de la introducerea primului sistem da Vinci în 1999 şi pînă în prezent, chirurgia robotică înregistrează în fiecare zi succese incontestabile la nivel mondial. Peste 135.000 de operaţii au avut loc numai în anul 2008 folosind sistemul chirugical da Vinci, iar numărul sistemelor chirurgicale a depăşit 1.100. De exemplu, în acest moment, 72% dintre prostatectomiile radicale din SUA sînt efectuate prin chirurgie robotică cu ajutorul da Vinci, iar procentul este în continuă creştere. “În acest sector, pacienţii preferă spitalele unde există această tehnologie, deoarece riscul de impotenţă postoperatorie este de numai 2,5-4%, comparativ cu operaţia efectuată prin chirurgia clasică, unde riscul de impotenţă este de 20%”, a mai spus profesorul. Pînă în prezent, în România, prin programul pilot de chirurgie robotică au fost efectuate peste 300 de operaţii asistate robotic, în cadrul celor două spitale care dispun de această tehnologie performantă, Institutul Clinic Fundeni şi Spitalul de Urgenţă Floreasca. “Din experienţa celor peste 200 de cazuri efectuate la Institutul Clinic Fundeni de la începutul anului 2008, se confirmă avantajele chirurgiei robotice, dar se poate şi evidenţia superioritatea tehnologiei robotice în unele operaţii specifice institutului, precum timectomii, unde chirurgia robotică cu instrumente de foarte mici dimensiuni permite o exereză superioară în spaţiul îngust al mediastinului anterior”, a spus preşedintele congresului. Chirurgia robotică a mai fost utilizată în operaţii ale rectului. Mai mult, chirurgia asistată robotic a majorat numărul şi tipologia intervenţiilor minim invazive, putînd fi realizate acum printr-o incizie de unul, doi centimetri. “România este stat UE, aşadar bolnavii trebuie trataţi la nivelul statelor membre. Sigur că nu putem pune un robot la fiecare uşă, dar în centrele de excelenţă ar trebuie să existe o astfel de tehnologie de vîrf. Robotul dă medicului o vizibilitate foarte clară a zonei ce trebuie operată, este mai sigur, poate pătrunde în spaţii înguste. În urologie, deja peste 65% din intervenţii, sînt realizate laparoscopic”, a spus profesorul Mihai Lucan, autorul primului transplant renal robotic din România.

Taguri articol


12