Christina Applegate s-a vindecat de cancer la sîn

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Christina Applegate s-a vindecat de cancer la sîn

Monden 20 August 2008 / 00:00 1217 accesări

Actriţa americană s-a vindecat de cancer la sîn, maladie cu care a fost diagnosticată luna trecută, cu ajutorul unei operaţii chirurgicale reuşite, potrivit hollywood.com. Christina Applegate a fost diagnosticată cu cancer mamar, luna trecută, în urma unui examen de rutină. Actriţa în vîrstă de 36 de ani spune că tratamentele pe care le-a urmat ulterior au distrus toate tumorile. “Sînt vindecată. Absolut, sînt vindecată şi curată 100%. Au eliminat tot şi cu siguranţă nu voi muri din cauza cancerului la sîn”, a declarat vedeta. Christina a dezvăluit că a început să tremure în momentul în care a aflat că suferă de cancer la sîn, neştiind ce trebuie să facă şi la cine să apeleze.

Christina Applegate este cunoscută publicului larg pentru rolul Kelly Bundy din serialul american de succes “Familia Bundy”. Luna trecută, Christina Applegate a fost nominalizată la premiul Emmy pentru rolul pe care îl interpretează în prezent în comedia TV “Samantha Who?”. Ea a mai fost nominalizată şi la Globul de Aur pentru acelaşi rol, cel al unei femei care se trezeşte după ce s-a aflat în comă timp de opt zile şi care nu-şi mai aduce aminte nimic din trecut. Actriţa va participa, luna viitoare, la un teledon care are ca obiectiv strîngerea de fonduri pentru cercetările privind cancerul, eveniment la care vor mai lua parte actriţele Meryl Streep, Jennifer Aniston şi Charlize Theron şi care va fi transmis simultan de reţelele americane CBS, NBC şi ABC.



12