Cine este primul lider UE căsătorit cu o persoană de acelaşi sex

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cine este primul lider UE căsătorit cu o persoană de acelaşi sex

Externe 16 Mai 2015 / 00:00 1054 accesări

Premierul luxemburghez a devenit, vineri, primul lider în exerciţiu din UE şi al doilea din lume care s-a căsătorit cu o persoană de acelaşi sex, într-o ţară mică şi în cea mai mare parte catolică, văzută mai degrabă ca fiind conservatoare, relatează Reuters. Xavier Bettel, în vârstă de 42 de ani, şi partenerul său civil, Gauthier Destenay, se numără printre primii bărbaţi homosexuali care și-au exercitat dreptul de a se căsători în Marele Ducat.

Un avocat ce a devenit primarul oraşului Luxembourg la vârsta de 38 de ani, Bettel a fost deschis faţă de sexualitatea sa şi a minimizat semnificaţia ei. El a subliniat că şi adjunctul său din cadrul coaliţiei este homosexual. Bettel a preluat puterea în urmă cu 18 luni, după ce partidul său de centru-dreapta a câştigat alegerile care au pus capăt celor 19 ani petrecuţi la putere de Jean-Claude Juncker, care conduce acum Comisia Europeană, la Bruxelles. La scurt timp după ce Parlamentul luxemburghez a devenit cel de-al nouălea legislativ european care a deschis calea căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex, Bettel a declarat pentru ”Los Angeles Times” că Destenay, un arhitect belgian care îi este partener civil din 2010, l-a cerut în căsătorie.

În urmă cu cinci ani, Johanna Sigurdardottir, premierul Islandei la vremea respectivă, a devenit primul lider din lume care s-a căsătorit cu o persoană de acelaşi sex.



12