CNPV solicită majorarea valorii punctului de pensie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CNPV solicită majorarea valorii punctului de pensie

Social 12 Mai 2009 / 00:00 581 accesări

Consiliul Naţional al Persoanelor Vîrstnice (CNPV) solicită majorarea imediată a valorii punctului de pensie pentru anul 2009, corespunzător unui cîştig salarial mediu brut real prognozat, mai ales că în prezent acesta este calculat în funcţie de un indicator de referinţă “subevaluat”. Bugetul asigurărilor sociale de stat, aprobat prin legea 19/ 2009, a fost fundamentat utilizînd o prognoză a salariului mediu brut pe economie de 1.693 de lei. “Constatăm că se continuă utilizarea acestui indicator cu toate că legea 250/2007 a modificat alineatul (3) de la art. 23 din legea pensiilor, stabilind că baza de calcul a pensiilor este venitul (cîştigul) brut realizat lunar, faţă de care se calculează şi se plătesc contribuţiile de asigurări sociale atît de către angajat, cît şi de către angajator”, susţin reprezentanţii CNVP. În opinia acestora, subevaluarea indicatorului de referinţă cu care s-a fundamentat bugetul asigurărilor sociale şi s-a determinat valoarea punctului de pensie este evidenţiată de media lunară a cîştigului salarial brut pe economie realizat în anul 2008 (venitul mediu brut), care a fost de 1.742 de lei, în luna decembrie a anului trecut ajungînd la 2.023 de lei. De asemenea, reprezentanţii CNPV adaugă că în luna ianuarie a acestui an salariul mediu brut a fost de 1.839 de lei, în februarie de 1.863 de lei şi în martie de 1.922 de lei. Astfel, media anuală lunară reală a cîştigului salarial mediu brut pe anul 2009 va fi în mod cert peste valoarea de 2.000 de lei. “Soluţia este una singură, şi anume majorarea valorii punctului de pensie, pentru anul 2009, corespunzător unui cîştig salarial mediu brut real prognozat, deoarece în caz contrar pensionarii rămîn păgubiţi”, mai spun aceştia. Executivul decis, la sfîrşitul lunii ianuarie, majorarea pensiilor cu 5%, respectiv trei procente în aprilie şi două în octombrie. Astfel, valoarea punctului de pensie a crescut din 1 aprilie cu 3%, de la 697,5 la 718,4 lei, urmînd ca de la 1 octombrie să ajungă pînă la 732,8 lei.

Taguri articol


12