COBADIN - Drumuri tratate cu bitum

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

COBADIN - Drumuri tratate cu bitum

Administrație 03 Martie 2008 / 00:00 573 accesări

Anul trecut, în iunie, Primăria Cobadin a demarat reabilitarea drumurilor aflate în comună, însă proiectul a fost oprit din lipsa unui anume tip de piatră de calitate. Potrivit declaraţiilor viceprimarului comunei, Gheorghe Balea, proiectul de modernizare a drumurilor comunale continuă în acest an, chiar de astăzi. „Anul trecut, lucrările de reabilitare a 8 kilometri de drum au început în iunie şi au continuat pînă în octombrie. În prezent, din cei 132 de kilometri de drum aflaţi în comună, mai avem 20% de drumuri comunale intravilan care trebuie pietruite şi adăugat un strat de bitum”, a declarat viceprimarul din Cobadin. În perioada 2002-2004, s-au mai efectuat modernizări de drumuri în comună prin programul SAPARD, pe 14,1 kilometri de drum, care au fost trataţi cu bitum. „Drumurile pe care le-am făcut în urmă cu patru ani s-au păstrat destul de bine şi vrem să continuăm cu această măsură. Mai mult, UE este cea care ne cere să tratăm drumurile cu bitum”, a mai spus Balea. Valoarea totală a investiţiei realizate anul trecut a fost de 12,2 miliarde de lei şi banii au fost asiguraţi de la bugetul local Cobadin şi de la Consiliul Judeţean Constanţa, după echilibrarea sumelor de la buget. În prezent, administraţia locală are realizate studii de fezabilitate pentru toate drumurile din comună, însă proiectele tehnice sînt întocmite pe anumite porţiuni, în funcţie de importanţă.



12