Cod galben la Constanţa!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cod galben la Constanţa!

Eveniment 04 Octombrie 2008 / 00:00 1941 accesări

„Ca urmare a precipitaţiilor însemnate cantitativ prevăzute, începînd din 4 octombrie 2008, ora 22.00 şi pînă pe 7 octombrie 2008, ora 12.00, se instituie codul galben Aria ploilor va cuprinde treptat, dinspre vest, toate zonele ţării, fiind aşteptate precipitaţii cumulate de 25 - 30 de litri pe metrul pătrat în 24 de ore”. Aceasta este avertizarea de culoare galbenă emisă vineri de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Meteorologii anunţă că acest cod galben de ploi este valabil de sîmbătă seara şi pînă luni la prînz şi vizează 27 de judeţe, printre care şi Constanţa, şi Bucureştiul. Cantităţile de apă vor depăşi izolat 50 - 60 de litri pe metrul pătrat în Maramureş, în nordul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei, a Dobrogei şi Moldovei, precum şi în sudul şi estul Transilvaniei. În plus, meteorologii spun că duminică vremea „se va răci accentuat în majoritatea regiunilor”, iar vîntul “va prezenta intensificări locale”. În zona montană, vîntul va sufla tare, iar la altitudini de peste 1.800 de metri sînt aşteptate lapoviţa şi chiar ninsoarea. Şi hidrologii au instituit codul galben de inundaţii pentru 25 de judeţe din ţară, de sîmbătă seară şi pînă marţi (!) la prînz. Potrivit avertizării Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), în urma ploilor prognozate, sînt posibile scurgerile pe versanţi şi formarea de torenţi şi pîraie, fenomene ce pot provoca inundaţii locale, dar şi creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie, pentru unele rîuri din ţară. Conform INHGA, şi bazinele hidrografice ale rîurilor din Dobrogea vor fi afectate.

Taguri articol


12