Primul lucru pe care-l înveți după nici juma' de oră de vizionat History Channel este că există experți în orice și că orice activitate îți trece prin cap are o denumire oficială, recunoscută de stat. Tocmai de aceea, citind un e-mail de la Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură, despre un curs de calificare în tainele arhivării, n-am fost foarte uimit. Glumesc! De fapt, reacția a fost: „Arhivar, pe bune?!? În ce an suntem, în ce țară trăim?!? Ha! Ha ha! Muhaha!“. Intuind parcă accesele de râs isteric ale destinatarilor mailului în cauză, cei de la CCINA au inclus și câteva note explicative. Simt nevoia să le împărtășesc pentru că, nu, arhivarii nu lucrează doar la Arhiva Națională, așa cum credeți. Ei sunt... peste tot! Deci, conform articolului 31 din Legea Arhivelor Naționale (actul normativ e oficial, nu-i o glumă sau ceva, are numărul 16/1996), FIECARE organizație publică sau privată are OBLIGAȚIA să își organizeze un compartiment de arhivă, administrat de personal SPECIALIZAT și responsabil în probleme... de arhivă (oare sunt și alte probleme de arhivă în afară de „Am pierdut ceva“?). Cum bine intuiți, personalul poate fi antrenat într-ale „arhivăritului“ și, atenție!, în lipsa lui, unitățile publice și private riscă amenzi de 25.000 lei și chiar sancțiuni penale! Penale! Ooo, nu mai ai o copie a registrului de acces în unitate din 7 iunie 1900? Închisoare pe viață! Și zi mersi că suntem în UE, că altfel erai condamnat la moarte pentru crima asta! În fine, suntem în A.D. 2015. Avem cloud storage la un click distanță, transferăm fișiere prin browser, avem stick-uri de memorie și SSD-uri... competențe de arhivar are și-un puști de clasa I. Sau poate sunt eu nebun.