Deşi condamnarea la moarte a fost abrogată în România încă din 1990, instanţa supremă a refuzat, în 2010, revizuirea unei sentinţe de condamnare la moarte, dată în 1974. Este greu de înţeles cum este posibil ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) să respingă cererea de revizuire a sentinţei în cazul lui Constantin Răuţă, fost ofiţer în Direcţia de Informaţii Externe, condamnat de regimul Ceauşescu pe motiv că acesta nu a dovedit existenţa unor împrejurări neştiute de instanţă care să ducă la revizuire. Care împrejurări?! Ce să ştie instanţa?! E la fel de simplu ca şi 1+1=2! Omul era condamnat la moarte de statul român din 1974, iar România nu mai acceptă astfel de condamnări din 1990. Ceea ce înseamnă, cel puţin conform logicii bunului simţ, că sentinţa nu mai poate fi aplicată. Ca să nu mai vorbim de faptul că există deja un precedent, cazul generalului Mihai Pacepa, reabilitat şi absolvit de vină. La noi însă nu se poate aşa. Trebuie să ne scărpinăm cu mâna stângă la urechea dreaptă! În cazul lui Răuţă, birocraţia a primat. Nu s-a respectat te-miri-ce termen al instanţei, nu s-au depus noi dovezi, şamd… Pe zi ce trece, se confirmă tot mai mult că în România s-a instalat idiocraţia. Guvernul “ajută” firmele în mijlocul crizei sugrumându-le cu impozitul forfetar. Ministrul Finanţelor caută soluţii pentru înfiinţarea locurilor de muncă prin realizarea unui program de concediere a 100.000 de persoane. Curtea Constituţională nu ia în calcul o reclamaţie de fraudare a alegerilor, fie şi dovedită, dacă reclamantul a fost şi el implicat. Ministrul Sănătăţii vrea o ţară mai sănătoasă şi ne bagă mâinile în buzunar aşa încât să nu mai avem bani să mâncăm “nesănătos”. Ce urmează?! Probabil că, pentru a feri populaţia de gripa porcină, Guvernul va interzice cuvântarea în public şi deplasarea a mai mult de două persoane pe stradă, după ora 22.00?!