Conducerea „Spiru Haret” s-a plîns la Comisia de abuzuri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Conducerea „Spiru Haret” s-a plîns la Comisia de abuzuri

Social 07 Octombrie 2009 / 00:00 634 accesări

Prorectorul Universităţii „Spiru Haret” (USH), Gheorghe Bică, a depus o plîngere la Comisia de abuzuri susţinînd că Ministerul Educaţiei a încercat să scoată instituţia de pe piaţa de învăţămînt şi să trimită studenţii la alte organisme similare, care au taxe \"împovărătoare\". Prorectorul a mai declarat că USH a respectat toate procedurile, iar campania de denigrare la adresa sa este „menită să arunce o imagine neagră asupra universităţii\". El a criticat Ministerul Educaţiei şi pe Ecaterina Andronescu, arătînd că Andronescu a acţionat împotriva Universităţii, chiar cînd se făceau înscrierile. Gheorghe Bică s-a referit şi la faptul că absolvenţii Universităţii au avut de suferit ca urmare a ordinului dat de Ecaterina Andronescu ca aceştia să nu fie primiţi la examene pe motiv că diplomele lor ar fi false. „Absolvenţii au fost scoşi din sălile de examen cu jandarmii, în urma unui ordin dat la 12 noaptea de ministrul Educaţiei, pe considerentul că diplomele sînt false\", a precizat Bică. Preşedintele Agenţiei Române de Asigurarea Calităţii Învăţămîntului Superior, Ioan Curtu, a criticat faptul că USH practica învăţămîntul la mare distanţă şi că erau 300 de studenţi la un cadru didactic. Preşedintele Comisiei de abuzuri, Ion Stan a precizat, în finalul audierilor, că membrii comisiei nu se antepronunţă în acest caz şi va hotărî, după ce va audia toate părţile implicate, dacă va propune plenului înfiinţarea unei comisii de anchetă.



12