Confuzius - Să (ne) luăm țara înapoi!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Confuzius - Să (ne) luăm țara înapoi!

06 Noiembrie 2015 / 14:12 1256 accesări

Acum un an eram bucuroşi de schimbarea preşedintelui. Cel nou ne-a spus că “ne-am luat țara înapoi” şi… am crezut! Apoi, timpul a trecut, ne-am trezit din bucuria victoriei împotriva sistemului Băsescu şi am văzut că guvernul e neschimbat, parlamentarii sunt neschimbaţi, serviciile secrete, justiţia, sănătatea sunt și ele neschimbate, iar educaţia e tot la pământ.

Un eveniment tragic, o întâmplare crudă şi nefericită, a adus moartea printre noi, a adus suferinţă, durere şi lacrimi şi ne-am trezit strigând unde ne e ţara luată înapoi? Şi am văzut unde e! La ei! Era cât pe-aci să trecem peste o moarte cum a fost cea a poliţistului căzut la datorie, dar nu s-a mai putut trece peste zeci de morţi şi sute de răniţi! Şi atunci, cu sufletul inocent dar cu instinctul conservat, tinerii, dar şi cei mai maturi, au înţeles că nu ne-am luat ţara înapoi şi că pericolele sunt deja mortale. Şi au spus, fiecare în sinea sa, fără să fie manipulat de organele de presă securiste, că “aşa nu se mai poate!”. Au căutat imediat şi vinovaţi care să plătească şi care să nu mai fugă în coloane oficiale. Au crezut la început că e Piedone, apoi Oprea, apoi Ponta, dar au realizat că iceberg-ul e mult mai mare, că au în faţă un animal şiret şi puternic, care în mare parte stă ascuns, dar care ne controlează viaţa. Şi uite aşa lumea a văzut că de fapt politicienii sunt de vină şi eu cred că e şi mai mult decât atât, e vorba de sistemul politic care nu mai are legătură cu noi, cu ţara. Sunt ei şi noi! Doar că “ei” , deşi par puţini, sunt mulţi şi nu toţi sunt oameni politici. Majoritatea sunt ascunşi prin instituţii transformate în organe de propagandă, în instrumente de luptă politică sau de presiune. Aceste instituţii (era să zic instrumente) întreţin tăcut, dar la adăpostul unor beneficii materiale pe care nici nu le bănuim, sistemul politic. Sunt instituţii aparent democratice, prezentate sub diverse necesităţi sociale şi, culmea, necesare, populate cu oameni pe care nu-i prea vedem la tv, dar care susţin sistemul şi, mai ales, îl protejează. Da, îl protejează de noi, de oricine îi încurcă, vede, aude sau ştie ceva despre ei. Ştim cu toţii că sistemul de justiţie nu mai e independent de mult... Mai exact de când Monica Macovei, în înţelegere cu Traian Băsescu, a tranformat numirile de şefi din justiţie într-o afacere politică, iar acoperiţii din justiţie au devenit o normalitate. Ştim cu toţii cum funcţiile importante din administraţie erau negociate pe la colţuri de către politicieni cu influenţă. Ştim cu toţii cum o parte a presei aşa- zise independente este controlată de moguli care, la rândul lor, sunt controlaţi de politicieni. Nici nu mai zic de serviciile secrete care în loc să muncească pentru a ne proteja pe noi, îi protejează doar pe ei, în schimbul unor salarii fabuloase. Sigur că sunt exemple care încep, din păcate, cu Livia Stanciu, şefa celei mai mari instanţe din ţară, Tiberiu Nițu, şeful Parchetului General, Codruta Kovesi, şefa DNA, Laura Georgescu, şefa CNA, Florian Coldea, adevăratul conducător al SRI, Gelu Diaconu, şeful ANAF, şi care pot continua cu cei din presă - Robert Turcescu (care a recunoscut singur), Sorina Matei etc. Toţi aceşti oameni care au protejat sistemul trebuie să plece pentru a ne lua ţara înapoi! Dar oare câţi mai sunt acoperiţi şi nu-i cunoaştem? Întrebarea nu e retorică pentru că ea rezultă din bugetele tot mai mari date acestor instituţii conduse de aceşti oameni, toţi numiţi politic.

Câtă dezamăgire! De asta ne vrem ţara înapoi, domnule preşedinte! Vrem o schimbare profundă şi nu doar poleiala cu care v-aţi obişnuit să ne păcăliţi! Vrem LIBERTATE! Vrem instituţii libere şi profesioniste, care să muncească pentru oameni şi nu împotriva lor! Vrem să nu mai fim urmăriţi şi ascultaţi şi atunci când suntem cu familiile noastre! Vrem RESPECT şi DEMNITATE! Vrem să ne trăim viaţa, să muncim şi să prosperăm, nu să murim din cauza…vitezei!

Da, domnule preşedinte, e obligatoriu să continuăm să curăţăm mizeria, chiar şi pe cea de sub preş! Vreţi să fiţi cu noi, daţi-ne ţara înapoi! Dacă nu, puteţi pleca şi dumneavoastră - scoatem noi păpuşarii afară şi apoi tragem cortina!



12