Constănțeni în lotul olimpic la ”Științele Pământului”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Performanță în premieră

Constănțeni în lotul olimpic la ”Științele Pământului”

Social 23 Iunie 2014 / 00:00 1292 accesări

Elevii Colegiului Național ”Mircea cel Bătrân” (CNMB) Constanța confirmă, încă o dată, valoarea și tradiția instituției de învățământ. Nu există olimpiadă la care cel puțin un elev al colegiului să nu obțină rezultate foarte bune. Un exemplu în acest sens sunt și Diana Andreea Catană şi George Costin Dobrin, elevi în clasa a X-a la CNMB. Cei doi s-au calificat la etapa internaţională a Olimpiadei „Ştiinţele Pământului”, competiţie şcolară interdisciplinară (Biologie, Chimie, Fizică şi Geografie). Astfel, ei vor face parte din lotul olimpic al României și ne vor reprezenta la competiția ce se va desfășura în septembrie 2014, în Spania. Inspectorul şcolar general, prof. dr. Răducu Popescu, îi felicită pentru performanţa remarcabilă atât pe cei doi elevi, cât şi pe profesorii coordonatori: Aurelia Dănilă, Ion Băraru, Monica Dumitru, Lucian Oprea şi Liliana Timofte. ”Este o premieră pentru liceul nostru să avem doi elevi calificați la Olimpiada Internațională ”Științele Pământului”, din cei șase care fac parte din lotul olimpic al României. Reprezentarea elevilor noștri la această competiție internațională confirmă tradiția de performanță așa cum ne-am obișnuit în ultimii zece ani”, a declarat directorul CNMB, prof. Vasile Nicoară. Directorul Colegiului a precizat că, pentru el, performanța celor doi elevi este cu totul excepțională, întrucât este și profesor de geografie și chiar dacă nu i-a pregătit a avut prilejul să interacționeze cu ei. ”Trăiesc cu intensitate această bucurie”, a mărturisit prof. Nicoară.



12