Construcţiile, mai scumpe cu 30%

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Construcţiile, mai scumpe cu 30%

Economie 28 August 2008 / 00:00 574 accesări

Preţurile construcţiilor au explodat în acest an cu 30% din cauza scumpirii materiilor prime - cimentul cu 30% şi oţel-betonul cu 140%-180%, cît şi ca urmare a dublării costurilor cu manopera. Observaţia este oficială şi a fost făcută de directorul general al Patronatului Societăţilor din Construcţii, Adriana Iftime, pornind de la relitatea din sectorul construcţiilor. \"Preţurile la oţel-beton şi ciment nu sînt controlate de nimeni. Este monopol şi îşi fac de cap cum vor ei\", a apreciat Iftime. Inevitabile vor fi şi falimentul unor firme de construcţii şi abandonarea unor proiecte, tot din cauza evoluţiei galopante a preţurilor la ciment şi oţel-beton. Totodată, numărul de procese între beneficiari şi constructori va creşte, dacă părţile nu vor renegocia contractele. \"Acolo unde există o relaţie corectă între beneficiar şi constructor, normal este să se reactualizeze preţurile\", a spus Iftime. Ea a adăugat că, în prezent, costurile de construcţie sînt de minimum 800 de euro/ metru pătrat. De remarcat că vînzările de oţel-beton, care reprezintă în general între 40% şi 60% din volumul total al unei construcţii, vor urca în acest an cu 10-12%, la circa 1,45 milioane tone (de la 1,31 milioane de tone în 2007), potrivit datelor anunţate, la sfîrşitul lunii februarie, de Asociaţia Română a Distribuitorilor de Metal. Preţul mediu la producător al oţelului-beton a fost de 460 - 470 euro pe tonă în 2007, iar la sfîrşitul lunii februarie 2008 deja se apropiase de 500 de euro/tonă. De asemenea, piaţa cimentului în România ar putea creşte în acest an, în volum, cu 20%, la circa 12 milioane de tone, din care importurile vor reprezenta între 300.000 de tone şi 500.000 de tone. Aceaste date denotă faptul că în ţara noastră se construieşte frenetic faţă de anii precedenţi, lucru confirmat şi de statisticile lunare UE pe sector, unde România ocupă locuri fruntaşe. Rămîne de văzut ce impact va avea pe termen mediu şi lung creşterea preţurilor la construcţii asupra ritmului de construcţie.



Ştiri recomandate

12