La data de 1 ianuarie 2007, legislaţia românească în domeniul garanţiilor pentru produsele de folosinţă îndelungată, precum şi cea referitoare la modalităţile de remediere a deficienţelor apărute la produsele nealimentare de uz curent, şi anume HG nr. 394/1995 şi HG nr. 665/1996, a beneficiat de o modificare substanţială prin intrarea în vigoare a Legii nr. 449/2003 privind vînzarea produselor şi garanţiile asociate care transpune în dreptul român Directiva 1999/44/EC. Dacă pînă acum produsele de folosinţă îndelungată şi cele nealimentare de uz curent aveau un regim juridic diferit, reguli diferite, Legea 449/2003 se aplică în acelaşi mod pentru ambele categorii, fără a mai face nicio distincţie între ele. Prin urmare, toate produsele, fie că vorbim de autovehicule, pantofi, aparatură electrocasnică, haine, aparatură audio video sau pur şi simplu o mătură, cu anumite excepţii, puţine la număr, se vor supune aceloraşi reguli.

O modificare majoră se referă la obligaţia de garanţie. Deşi legiuitorul a preluat în totalitate expresia din directiva menţionată mai sus, şi anume „obligaţia de conformitate”, această este în realitate o obligaţie de garanţie, vînzătorul fiind obligat să garanteze că produsele sunt în „conformitate cu contractul”. În noul act normativ se păstrează în continuare răspunderea vînzătorului pentru ceea ce poate fi încadrat în noţiunea clasică de defect. Noutatea o reprezintă introducerea unor situaţii pentru care vînzătorul nu răspundea anterior: deficienţe apărute din cauza unor informaţii eronate, deficienţe apărute ca urmare a tehnicilor de marketing utilizate pentru promovarea produselor, deficienţe apărute ca urmare a nerespectării unor specificaţii ale consumatorului atunci cînd au fost acceptate de vînzător. Noua lege prevede patru modalităţi de remediere a lipsei de conformitate: repararea produsului, înlocuirea produsului, reducerea corespunzătoare a preţului şi rezoluţiunea contractului. Trebuie spus că toate cheltuielile legate de aducerea la conformitate a produsului sînt suportate de vînzător, respectiv costurile poştale, manopera, materialele, transportul sau deplasarea tehnicienilor la domiciliul consumatorului. În cazul apariţiei unei lipse de conformitate, consumatorul poate alege între repararea şi înlocuirea produsului. Dreptul de opţiune al consumatorului însă nu poate fi exercitat atunci cînd măsura aleasă este disproporţionată sau imposibilă. O măsură aleasă de consumator este considerată disproporţionată dacă impune vînzătorului costuri care nu sînt rezonabile în comparaţie cu cealaltă măsură reparatorie. În evaluarea rezonabilităţii costurilor se va ţine cont de valoarea bunului, fără lipsa de conformitate, importanţa lipsei de conformitate, eventualele inconveniente cauzate consumatorului. De exemplu, dacă un consumator achiziţionează un casetofon, iar după un timp boxele acestuia se defectează şi păgubitul solicită înlocuirea produsului, iar vînzătorul este de acord cu această măsură întrucît costurile reparării sînt mai mari decît repararea boxelor, atunci se va înlocui produsul. În schimb, să presupunem că vînzătorul trebuie să aducă noul produs din altă ţară, de la o distanţă mare. Costurile înlocuirii vor fi în acest caz mai mari, iar perioada necesară aducerii produsului mai mare decît perioada necesară efectuării unei reparaţii, prin urmare ar reprezenta şi un eventual inconvenient pentru cumpărător.

O măsură aleasă de consumator – înlocuirea – este considerată imposibilă atunci cînd vînzătorul nu are un produs identic pentru această măsură reparatorie, ceea ce înseamnă că produsul nu se mai află în producţie şi nu mai este disponibil pe piaţă. Indiferent de măsura reparatorie aleasă, aceasta trebuie adusă la îndeplinire într-un termen rezonabil stabilit de comun acord între consumator şi vînzător şi fără niciun inconvenient major pentru consumator. Reducerea corespunzătoare a preţului sau rezoluţiunea contractului (înapoierea banilor) intervin în trei cazuri: cînd consumatorul nu beneficiază nici de repararea, nici de înlocuirea produsului, cînd vînzătorul nu a luat măsura reparatorie într-o perioadă de timp rezonabilă sau cînd măsura reparatorie cauzează inconveniente semnificative pentru consumator.