Contracte de finanţare pentru dosarul electronic de sănătate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Contracte de finanţare pentru dosarul electronic de sănătate

Sănătate 19 Februarie 2011 / 00:00 752 accesări

Ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, împreună cu preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duţă, au semnat vineri două contracte de finanţare din fonduri structurale pentru proiectele \"Sistem informatic integrat pentru dosarul electronic de sănătate\" şi \"Prescripţia electronică\", valoarea totală fiind de peste 212 milioane lei. Scopul proiectului \"Sistem informatic integrat pentru dosarul electronic de sănătate\" este de a asigura trecerea la forma electronică a dosarului de sănătate al pacientului prin intermediul căreia cetăţenii României vor beneficia de un nivel mai ridicat al calităţii serviciilor medicale. Prin implementarea proiectului referitor la Dosarul Electronic al Pacientului (DES) se urmăreşte creşterea eficienţei sistemului de sănătate din România, creşterea gradului de asimilare, aplicare şi dezvoltare a tehnologiilor informatice în sistemul sanitar românesc, dezvoltarea interoperabilităţii între furnizorii de servicii de sănătate, creşterea eficienţei şi calităţii serviciilor medicale oferite cetăţenilor. Obiectivul proiectului \'Prescripţia electronică\' reprezintă implementarea sistemului naţional de prescripţie electronică. Implementarea acestui sistem va reprezenta o etapă importantă pentru alinierea la tendinţele existente în prezent, la nivelul Uniunii Europene. Sistemul de prescripţie electronică va asigura accesul cetăţenilor la servicii de sanătate de calitate precum prelucrarea şi schimbul de informaţii medicale cu alte sisteme şi entităţi, servicii integrate de sănătate, colaborarea inter-profesională, adică conlucrarea între mai multe entităţi implicate în realizarea prescripţiei, CNAS, Casele judeţene de Asigurări de Sănătate, medici, farmacişti şi alte entităţi din domeniu.



12