Copiii cu dizabilităţi, vizitaţi de Moş Crăciun

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Proiect marca Clubul Rotary Constanţa Yachting „Un pas - O altă şansă în societate!”

Copiii cu dizabilităţi, vizitaţi de Moş Crăciun

Social 17 Decembrie 2013 / 00:00 1765 accesări

În preajma sărbătorilor, gândurile oamenilor de bine se duc către persoanele care au avut nenorocul să întâmpine în viaţă mai multe piedici decât un om obişnuit. Clubul Rotary Constanţa Yachting este una dintre organizaţiile care şi-au propus să sprijine întotdeauna oamenii în nevoie, fie adulţi, fie copii. Prima sa iniţiativă („Un pas - O altă şansă în societate!”) s-a orientat către copiii din centrele şcolare de educaţie incluzivă din Constanţa. Aceste centre găzduiesc copiii diagnosticaţi cu deficienţe mintale, fie că este vorba de probleme severe, fie moderate. Unitatea care a primit ajutorul clubului, ce a constat în donarea unor aparate de recuperare, este Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Maria Montessori”. El este în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale şi, ca mai toate instituţiile care primesc bani de la Bucureşti, suferă de subfinanţare din cauza bugetului naţional scăzut. Directorul centrului, Nida Regep, a declarat că fondurile sunt puţine pentru a desfăşura o activitate corespunzătoare în vederea recuperării celor 160 de copii, între 6 şi 23 de ani, diagnosticaţi cu deficienţă mintală. În plus, ei au şi diverse deficienţe auditive, vizuale şi motrice, precum şi autism sau sindrom Down. Dintre beneficiarii centrului, 50 urmează activităţi de kinetoterapie şi au nevoie de aparatura specifică. „Datorită parteneriatului pe care îl avem cu Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, la centru vin tot timpul studenţi care ne ajută în activităţile pe care le derulăm. Multe dintre ele ar necesita folosirea unor aparate de care, din păcate, nu dispunem. Tinerii au transmis mai departe lipsurile noastre şi aşa s-a ajuns la membrii Clubului Rotary Constanţa Yachting. Aparatele sunt foarte binevenite. Sperăm să fie un exemplu şi pentru alte persoane din comunitate”, a declarat directorul centrului, Nida Regep.

APARATE PENTRU RECUPERARE În spatele iniţiativei caritabile s-a aflat prodecanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, totodată membru al Rotary Constanţa Yachting, prof. univ. dr. Mirela Damian. Ea a declarat că, în cadrul proiectului „Un pas - O altă şansă în societate!”, a fost achiziţionată aparatură performantă, de ultimă generaţie, astfel încât copiii să facă recuperare şi reeducare motrică. Ieri au fost aduse biciclete, o bandă de alergare, bănci fitness multifuncţionale, aparat de vâslit, minge de fotbal din piele, bancă stepper aerobic etc. „Vrem să îi aducem pe copii aproape de normalitate. Ne ajută studenţii facultăţii, care fac voluntariat”, a declarat prof. univ. dr. Damian. Ea a adăugat că tinerii sunt cei care s-au gândit să îl aducă pe Moş Crăciun, au strâns cadouri pentru toţi copiii din centru, constând în dulciuri, jucării şi îmbrăcăminte, şi au pregătit un program artistic împreună cu cei mici. „Vrem să susţinem aceşti copii pe mai departe şi să le aducem şi alte echipamente de care au nevoie”, a spus prof. univ. dr. Damian. La rândul său, preşedintele Clubului Rotary Constanţa Yachting, Andrian Mihei, a declarat că odată cu înfiinţarea clubului, la mijlocul lui noiembrie, a avut loc şi un bal al cărui scop a fost strângerea de fonduri pentru realizarea primului proiect. „Noi am aflat că este mare nevoie de echipamente pentru astfel de copii. Din păcate, bugetul statului este prea mic pentru a acoperi toate necesităţile şi atunci ne-am gândit ca banii pe care i-am adunat odată cu inaugurarea clubului să-i direcţionăm în această acţiune de caritare”, a spus Mihei.

PARTENERIATE SUSŢINUTE Printre susţinătorii proiectului s-a numărat şi Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa. Din partea instituţiei, ieri au fost prezenţi inspectorul de specialitate pentru învăţământul special al ISJ, prof. Oana Pahon, şi inspectorul de specialitate pentru proiecte educaţionale, prof. Simona Radoslav. „Parteneriatul dintre Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport şi Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Maria Montessori” contribuie la creşterea eficientizării activităţilor ce implică copiii cu probleme neuro-locomotorii din învăţământul special. Nu putem decât să ne bucurăm şi să susţinem astfel de parteneriate, pentru că scopul final al educaţiei speciale îl reprezintă integrarea în societate. Copiii merită ce este mai bun, au nevoie de o educaţie de calitate”, a declarat prof. Oana Pahon.

La Constanţa, 775 de copii şcolarizaţi în învăţământul special

La nivelul judeţului Constanţa sunt 775 de copii şcolarizaţi în învăţământul special (la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Albastros”, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Delfinul”, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Maria Montessori” şi la Şcoala Sanatorială Techirghiol). Lor li se adaugă 400 de copiii integraţi în învăţământul de masă care beneficiază de profesori de sprijin sau doar de un curriculum adaptat şi de alte servicii de terapie logopedică.



12