Criminal căutat de polițiști

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Descoperire macabră

Criminal căutat de polițiști

Eveniment 20 Septembrie 2014 / 00:00 1487 accesări

Anchetă de amploare a polițiștilor constănțeni! Aceștia încearcă să elucideze o crimă descoperită, vineri dimineață, în municipiul Constanța. Autoritățile au intrat în alertă după ce un angajat de la Spații Verzi a sunat la 112 și a anunțat că a găsit cadavrul unui bărbat în parcul Tăbăcărie. În scurt timp, oamenii legii au sosit la fața locului și au pornit cercetările. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale (SIC) și-au dat seama imediat că au de-a face cu un omor. „Este vorba despre o persoană neidentificată, de aproximativ 45-55 de ani, care prezintă semne de violență în zona capului și la nivelul gâtului“, a declarat procurorul de caz, Zafer Sadâc, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța. Curioșii au fost ținuți la distanță de oamenii legii, în timp ce ofițerii SIC au „periat“ zona în căutarea unor indicii. La numai câțiva metri de trupul neînsuflețit, aceștia au descoperit o șapcă, dar și o geantă cu mai multe bunuri. În ajutor, oamenii legii au adus și un câine de urmă.

ANCHETĂ Peste drum de parcul Tăbăcărie, la intrarea în blocul T1, patrupedul a descoperit o altă geantă, despre care oamenii legii au aflat că fusese așezată acolo de femeia de serviciu a imobilului respectiv. „Am găsit în grădina blocului, împrăștiate pe jos, un săpun, un aparat de ras, o unghieră, un cuțit de bucătărie, câteva pahare din plastic și alte bunuri. Le-am luat și le-am pus într-o geantă aflată la câțiva metri distanță, pe care apoi am lăsat-o la scara blocului, într-o cutie, ca să o arunc. La un moment dat, au venit domnii de la Poliție și m-au întrebat unde am găsit acele obiecte. Eu le-am arătat locul exact“, a declarat femeia. Aceasta a adăugat că pe cuțit nu existau urme de sânge. Polițiștii au continuat cercetările în zona blocului T1 și au găsit, lângă o ghenă de gunoi, câteva pete de sânge. Urmează ca anchetatorii să vizioneze imaginile surprinse de o cameră de supraveghere amplasată pe imobil, în speranța că vor obține informații importante pentru cursul cercetărilor.

CRIMINAL ÎN LIBERTATE Trupul neînsuflețit a fost transportat la morga Cimitirului Central, pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei decesului. Medicii legiști au confirmat ipoteza crimei, aceștia concluzionând că decesul a survenit, cel mai probabil, în urma unor lovituri în zona capului cu un corp dur. În buzunarele victimei a fost găsit un telefon mobil. Oamenii din zonă le-au spus anchetatorilor că bărbatul trăia pe străzi.



12