CSM Medgidia pregăteşte, la munte, startul sezonului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (m) / Liga Naţională

CSM Medgidia pregăteşte, la munte, startul sezonului

Sport 26 Iulie 2006 / 00:00 973 accesări

Formaţia masculină se handbal CSM Medgidia pregăteşte startul celui de-al treilea sezon consecutiv pe prima scenă handbalistică a ţării. Echipa antrenată de Ion Crăciun şi Mihai Neacşu se află de pe 16 iulie în cantonament la Stîna de Vale (lîngă Oradea), unde beneficiază de condiţii excelente de pregătire. Faţă de sezonul recent încheiat antrenorii constănţeni au la dispoziţie acelaşi lot de jucători, ce a fost întărit cu alţi doi handbalişti. Aceştia sînt portarul George Vasile (de la HCM Constanţa) şi extrema dreaptă Eugen Ursulache (de la Zimbrul Chişinău). De asemenea, conducerea executivă a formaţiei din Medgidia încearcă aducerea unui centru şi a unui inter stînga de la CSS Ploieşti. CSM Medgidia se va pregăti la Stîna de Vale pînă pe 30 iulie, iar apoi va pregăti acasă startul sezonului, programat pe 9 septembrie (pe teren propriu cu CSM Suceava).

Ion Crăciun şi patru jucători sînt la lotul de tineret

Sub comanda selecţionerului constănţean Ion Crăciun, lotul naţional de tineret se află de luni într-un stagiu centralizat la Oradea. Antrenorul lui CSM Medgidia a convocat pentru acest cantonament şi patru elevi de la echipa de club: George Şelaru, Marius Mocanu, Laurenţiu Dinescu şi Răzvan Răpciugă. În aceste condiţii, de pregătirile formaţiei din Medgidia a rămas să se ocupe secundul Mihai Neacşu. "Din cauza accidentărilor, avem un lot mai subţire faţă de cel de la turneul de calificare pentru Campionatul European. Îmbucurătoare este revenirea, după accidentare, a lui Marius Mocanu, care ajută foarte mult echipa. Din păcate, pentru că Sala Sporturilor din Oradea este în refacere, ne antrenăm într-o sală de liceu. Condiţiile de pregătire sînt sub cele pe care le avem la Stîna de Vale cu CSM Medgidia", a declarat selecţionerul Ion Crăciun. După încheierea stagiului de la Oradea, naţionala de tineret va pleca pe 30 iulie în Austria, unde a doua zi va înfrunta echipa similară a Austriei într-un joc de verificare. Apoi, lotul de tineret al României va participa la un puternic turneu amical în Germania, alături de alte trei formaţii. "Tricolorii" mici vor înfrunta Germania (3 august), Danemarca (4 august) şi Elveţia (5 august).

Taguri articol


12