CSV 2004 Tomis va evolua în Challenge Round-ul Cupei CEV

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Volei feminin / Liga Campionilor, Grupa E, etapa a 6-a: CSV 2004 TOMIS CONSTANŢA - ROBUR TIBONI URBINO 3:2

CSV 2004 Tomis va evolua în Challenge Round-ul Cupei CEV

Sport 12 Decembrie 2012 / 00:00 561 accesări

Ca şi în sezonul trecut al Ligii Campionilor la volei feminin, CSV 2004 Tomis Constanţa a reuşit să evite eliminarea prematură, încă din faza grupelor. Campioana României a ocupat locul 3 în Grupa E şi va continua să joace în Cupa CEV, faza Challenge Round (ultima înainte de semifinale), în care va întâlni una dintre învingătoarele din sferturile de finală ale competiţiei. Până acum, se cunosc două dintre posibilele adversare, Fenerbahce Istanbul (Turcia) şi Aluprof Bielsko-Biala (Polonia), celelalte urmând a fi stabilite astăzi şi mâine. Meciurile din Challenge Round, care vor decide semifinalistele Cupei CEV, sunt programate pe 16 şi 23 ianuarie 2013.

MAI GREU LA CONSTANŢA DECÂT LA URBINO! Aseară, în Sala Sporturilor din Constanţa, CSV 2004 Tomis a avut un meci mult mai greu cu Robur Tiboni Urbino decât a avut pe terenul echipei italiene, în octombrie! După 3:1 în Italia, aseară a fost 3:2 (25:22, 25:13, 18:25, 22:25, 15:13) pentru formaţia constănţeană, după două ore şi şase minute de joc, în partida contând pentru ultima etapă a fazei grupelor. Conştiente că au nevoie de minimum un punct pentru a nu fi depăşite în clasament de Urbino, voleibalistele constănţene au început excelent partida şi au controlat primele două seturi. Arma principală a Tomisului a fost serviciul, cu Gavrilescu, Majstorovic, Cazacu şi Neaga-Calotă (patru aşi!) în prim-plan. Gazdele au profitat de forma slabă a libero-ului advers, Giambetti, care a încheiat meciul cu procentaje dezastruoase la preluare şi cinci greşeli!

MULTE OSCILAŢII ÎN JOCUL AMBELOR ECHIPE. Din setul 3, soarta partidei a basculat spre cealaltă tabără! Gazdele s-au relaxat prematur, greşelile neforţate au abundat în jocul lor şi Urbino a egalat la seturi. În tie-break, Tomis şi-a revenit, s-a distanţat la 8:4 şi 14:10, apoi a închis meciul la a patra minge de meci de care a beneficiat. Să remarcăm jocul lui Holness (15 puncte în total), care a reuşit şase blocaje, unele în momente-cheie ale partidei, şi cele 32 de puncte ale lui Rodriguez (28 din 71 de atacuri plus patru blocaje), dar şi procentajele bune din preluarea gazdelor.

Au evoluat - CSV 2004 Tomis (antrenori Darko Zakoc şi Constantin Alexe): Neaga-Calotă - Jeoselyna Rodriguez, Gavrilescu, Holness, Cazacu, Majstorovic şi Vujovic - libero (au mai jucat: Ganzer şi Genesis Francesco); Urbino (antrenori Donato Radogna şi Piero Acquaviva): Dall’Igna - Van Hecke, Gentili, Dugandzic, Negrini, Petrauskaite şi Giombetti - libero (au mai jucat: Leggs, Angelelli şi Partenio).

DECLARAŢII DUPĂ MECI. „Meciul a fost mai greu decât cel din Italia, se pare că italiencele ne-au cunoscut mai bine jocul. A fost şi o relaxare din partea noastră după 2-0 la seturi. Ştiam că acel punct din clasament ne permite să participăm mai departe în Cupa CEV. E bine că am reuşit să câştigăm, această victorie ne dă încredere pentru viitor” - Claudia Gavrilescu (căpitan CSV 2004 Tomis).

„E bine că am câştigat, dar meciul a fost lung şi greu. Ne-am relaxat puţin după setul 2, câştigat la 13, apoi am intrat în jocul lor şi am greşit mult, astfel că ne-a fost greu să revenim în meci” - Diana Neaga-Calotă (jucătoare CSV 2004 Tomis).

„S-a repetat istoria de la meciul cu Schwerin, când am condus cu 2-0 la seturi şi nu am putut lua toate cele 3 puncte. Echipa noastră nu are capacitatea de a juca la un nivel constant şi s-a văzut că dacă noi nu ne facem jocul nostru obişnuit, dacă noi nu forţăm serviciul, ne este foarte greu. De aceea au apărut probleme în atac, la organizarea atacului, în timp ce echipa din Urbino a reuşit probabil cel mai bun meci din ultima perioadă, pentru că nu avea ce pierde. Am câştigat cu noroc, dar asta e” - Darko Zakoc (antrenor principal CSV 2004 Tomis).

„A fost o partidă cu multe oscilaţii pentru ambele echipe, nu a existat continuitate în joc. Noi astăzi (n.r. - ieri) am jucat cu al doilea libero, pentru că titulara postului e accidentată şi am suferit mult la preluare. Sunt mulţumit de felul cum a reacţionat echipa în atâtea momente dificile” - Donato Radogna (antrenor principal Urbino).

DINAMO BUCUREŞTI, ELIMINATĂ DIN CUPELE EUROPENE. Al doilea meci din grupa Tomisului, jucat tot ieri, s-a încheiat cu o surpriză: Dinamo Kazan - Schweriner SC 0:3 (16:25, 17:25, 19:25)! Gazdele au jucat cu rezervele, iar Gamova, Evdokimova, Larsson şi Bown nici măcar nu au fost trecute pe foaie. Kazan (13p) şi Schwerin (12p) au ocupat primele două locuri în clasamentul final şi s-au calificat pentru play-off-ul Ligii Campionilor. CSV 2004 Tomis a încheiat grupa cu 7p şi merge mai departe în Cupa CEV, faza Challenge Round, în timp ce Urbino, ultima clasată din Grupa E, cu doar 4p, a fost eliminată din Cupele Europene. Cealaltă reprezentantă a României în Liga Campionilor, Dinamo Bucureşti, a jucat aseară pe terenul campioanei Italiei, Unendo Yamamay Busto Arsizio, cedând cu 0:3 (21:25, 24:26, 11:25). Dinamo a terminat Grupa C cu 5 puncte, dar a fost cea mai slabă echipă de pe locul 3, fiind eliminată din Cupele Europene.



12