Cum vor putea crește veniturile medicilor?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
S-a aprobat

Cum vor putea crește veniturile medicilor?

Sănătate 06 Iunie 2015 / 00:00 1144 accesări

Medicii ar putea să câștige mai mulți bani dacă muncesc mai multe ore. Comisia de sănătate a Senatului a aprobat proiectul legii veniturilor personalului medical, ce va permite ca în spitalele publice să fie prestate servicii medicale şi în regim privat, în afara programului obişnuit, la cererea pacientului. Prestarea serviciilor medicale se realizează numai în afara orelor de program ale personalului solicitat şi în afara orelor de gardă, fără a afecta activitatea de bază a spitalului. Actele medicale în regim privat la cererea pacientului pot fi asigurate numai de personalul medical cu contract de muncă din spitalul public respectiv, cu excepţia cazurilor în care, la cererea şefului de secţie din spital, cu acordul directorului medical şi cu avizul favorabil al managerului, sunt solicitaţi alţi medici din sistemul public sau privat. În spitalele publice se pot acorda servicii medicale în regim privat la cererea pacienţilor, numai în limita specialităţilor medico-chirurgicale pentru care spitalul în cauză este avizat, clasificat şi acreditat. Proiectul mai prevede că pacienţii pot alege în mod expres un medic curant, pentru un anumit act medical, în timpul programului normal de lucru, pentru care se va achita un onorariu prestabilit prin acordul părţilor, în condiţiile reglementate prin ordin al ministrului Sănătăţii. Serviciile şi actele medicale efectuate la cererea pacientului în spitalele publice pot fi decontate prin intermediul unei poliţe de asigurare complementare, încheiată de pacient cu un asigurător. Din veniturile obţinute de spitalul public, prin serviciile private, managerul poate acorda personalului medico-sanitar recompense care se cumulează cu veniturile salariale, devenind venit brut lunar, evidenţiat contabil şi supus impozitării. Prestarea serviciilor medicale la cererea pacienţilor, în regim privat, este facturată şi include următoarele cheltuieli: remuneraţia personalului medical implicat direct în prestarea serviciului solicitat, amortizarea aparaturii şi echipamentelor, cazarea, consultaţii, investigaţii şi analize medicale, materiale sanitare, dispozitive medicale, medicamente, hrană, utilităţile, eliminarea şi neutralizarea deşeurilor, documentarea fizică şi informatică, întocmirea şi arhivarea documentelor etc. Modalitatea de tarifare şi tariful minimal al serviciilor vor fi stabilite prin ordin al ministrului Sănătăţii. Medicii care prestează aceste servicii se pot organiza şi vor funcţiona astfel: medic specialist sau medic primar ca persoană fizică independentă, cabinet medical individual, societate civilă medicală sau alte forme legale de organizare a activităţii medicale. Acordarea serviciilor private în spitalele publice se realizează numai prin încheierea prealabilă a unui contract tripartit, semnat personal de pacient sau de reprezentantul său legal, de medicul/medicii solicitaţi şi de managerul spitalului în cauză. În proiect se stipulează şi că activităţile desfăşurate de medicii din spitalele publice care prestează servicii la cererea pacientului, în regim privat, în condiţiile actului normativ, sunt exceptate de la prevederile legale în vigoare privind incompatibilităţile şi conflictul de interese. Totodată, proiectul se referă şi la posibilitatea medicilor de a desfăşura activităţi în străinătate şi la activitatea rezidenţilor. Poiectul urmează să fie dezbătut în plenul Senatului, după care va fi transmis Camerei Deputaţilor, forul legislativ decizional.



12