Dan Voiculescu contestă decizia CNSAS potrivit căreia a făcut poliţie politică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Vicepreşedintele PC Nicolae Popa este de părere că acest caz este o "lucrătură” care seamănă cu modul în care Teodor Meleşcanu şi ApR au fost scoşi, în 2000, de pe scena politică. Indirect, Popa îl suspectează pe Băsescu pentru această "lucrătură în stil balcanic".

Dan Voiculescu contestă decizia CNSAS potrivit căreia a făcut poliţie politică

Politică 21 Iunie 2006 / 00:00 1129 accesări

Dan Voiculescu a colaborat cu poliţia politică! Acesta este verdictul CNSAS în cazul preşedintelui PC. Rezoluţia Colegiului, dată după analiza dosarului preşedintelui PC, a fost înmînată ieri avocatului lui Voiculescu, Sergiu Andon. După primirea dosarului, liderul conservatorilor a făcut publică, într-o conferinţă de presă, comunicarea primită de la CNSAS şi a anunţat că va contesta decizia Colegiului. Voiculescu a mai precizat că îşi menţine declaraţiile potrivit cărora nu a fost agent sau informator al fostei Securităţii, iar numele conspirativ de “Felix” i-a fost atribuit de ofiţerul de securitate care îi monitoriza activitatea. Mai mult, el susţine că, de fapt, a avut de suferit din cauza Securităţii. Voiculescu a acuzat CNSAS de neseriozitate, deoarece, din dosarul său ar fi fost sustrase declaraţiile sale olografe semnate "Felix". El susţine că tocmai aceste declaraţii probau faptul că nu a făcut poliţie politică şi a promis că va prezenta presei dosarul complet primit de la CNSAS, la care va adăuga şi declaraţiile dispărute. Germina Nagăţ, director al Direcţiei de Investigaţii a CNSAS, a reacţionat prompt: "Arhiva noastră nu mai cuprinde dosare referitoare la “Felix”. Acelea au existat într-un dosar pe care dl Voiculescu l-a luat de trei ani şi care este la el". Nagîţ a susţinut că, în 2003, nu s-a putut face legătura între "Felix" şi Voiculescu, iar Colegiul CNSAS nu a putut stabili nici un verdict, pentru că "nu este permisă nici o confuzie şi nici nu se pot face deconspirări pe baza unor simple deducţii". În replică, avocatul lui Voiculescu, deputatul Sergiu Andon, se întreabă de ce CNSAS a constatat acum că Voiculescu a făcut poliţie politică şi nu în urmă cu trei ani, dacă liderului PC i-a fost predat dosarul "Felix", aşa cum susţine Germina Nagîţ. Andon a depus ieri o contestaţie preliminară la CNSAS, pentru că nu a primit copiile tuturor filelor de dosar pe baza cărora Colegiul a stabilit că liderul PC a făcut poliţie politică. La rîndul său, vicepreşedintele PC Nicolae Popa a declarat că, din punctul său de vedere, cazul liderul PC este o "lucrătură” care seamănă cu modul în care Teodor Meleşcanu şi ApR au fost scoşi, în 2000, de pe scena politică. Popa consideră că scopul final ar fi scoaterea de pe scena politică a PC, "cotat cu şanse reale pentru a intra în Parlament". "Situaţia este neplăcută pentru partid, care va avea de suferit din punctul de vedere al imaginii. Eu cred însă că domnul Voiculescu va avea tăria să identifice o soluţie pentru rezolvarea acestei probleme(…). Mi se pare însă o lucrătură în stil balcanic venită din sfera serviciilor secrete şi, se pare, acompaniată din umbră de locuitorul de la Cotroceni. Nu înţeleg de ce tocmai Dan Voiculescu este găsit pătat cînd şi despre alţi lideri politici, printre care chiar şi despre Traian Băsescu, s-a vorbit că ar fi colaborat cu securitatea", se întreabă retoric Popa.

Taguri articol


12