Daniel Radcliffe şi-a luat apartament de 4 milioane de dolari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Daniel Radcliffe şi-a luat apartament de 4 milioane de dolari

Monden 19 Decembrie 2007 / 00:00 534 accesări

Pînă acum nu s-a atins de averea estimată la 25 de milioane de lire sterline, dar Daniel Radcliffe s-a gîndit că este bine să intre în lumea imobiliară. În acest sens, actorul de numai 18 ani şi-a cumpărat un apartament de lux în inima Manhattan-ului, pe care a dat nici mai mult, nici mai puţin de 4,22 milioane de dolari. Spre bucuria admiratoarelor din Marea Britanie, protagonistul filmelor ”Harry Potter” nu are de gînd să se mute în SUA. Cel puţin nu deocamdată! Noua achiziţie va fi dată spre închiriere, pentru un preţ de 20.000 de dolari pe lună. Apartamentul măsoară 561 de metri pătraţi şi face parte dintr-un bloc de 13 etaje. Imobilul este unul dintre cele mai moderne şi îndrăzneţe clădiri ale zonei. Apartamentul, conceput de arhitectul Jean Nouvel, are pereţii din sticlă şi cuprinde două băi şi două dormitoare, în timp ce blocul de 40 de apartamente este dotat cu piscină şi saună.

Daniel Radcliffe va avea ocazia să testeze pe propria lui piele locaţia, dar asta se va întîmpla în luna septembrie a lui 2008, cînd va filma pe Broadway. Actorul are control deplin asupra veniturilor sale din luna iulie a acestui an, cînd a împlinit 18 ani. Cu ceva timp în urmă, starul a declarat: ”Îmi place să cumpăr obiecte care costă pînă în şapte lire, cărţi, CD-uri, DVD-uri”. Între timp, însă, pretenţiile au mai crescut!



12