De ce să (nu) răspundă tatăl pentru faptele fiilor?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Punctul pe Y

De ce să (nu) răspundă tatăl pentru faptele fiilor?

Eveniment 27 Iulie 2011 / 00:00 413 accesări

Fruntaşi ai PDL-ului, între care Sorin Frunzăverde şi Alin Popoviciu au făcut zid cu piepturile lor portocalii în faţa primarului din Deta care, în opinia lor, trebuie să-şi continue activitatea, nestingherit de isprăvile penale ale fiilor săi.

Pe fond, cei doi politicieni au dreptate: nimeni nu trebuie să aibă de suferit din cauza altora, cât ar fi aceştia de apropiaţi. Ar însemna o reîntoarcere la metodele comuniste care pedepseau familii întregi pentru vina unui membru. Fiii primarului sunt majori, au viaţa lor şi răspund personal pentru faptele lor.

Asta la prima vedere. La a doua, lucrurile sunt ceva mai complicate. Dacă junii Roman şi-ar fi desfăşurat activităţile infracţionale în celălalt capăt al ţării, eram de acord cu punctul de vedere al domnilor Frunzăverde şi Popoviciu. Dar ei au acţionat în chiar urbea natală. Şi nu sub acoperire, ci cu identitatea reală de fii ai primarului. Îşi imaginează cineva că celor şantajaţi să plătească taxe de protecţie le-a trecut prin cap că părintele gangsterilor habar n-are cu ce se ocupă odraselele lui? Chiar aşa: era posibil ca Roman-ii juniori să-şi facă de cap fără ca ceva să ajungă la urechile părinteşti? Nu uitaţi că ne aflăm într-o localitate de frontieră, unde, tradiţional, o bună parte a populaţiei este implicată în activităţi de contrabandă la care participă cu entuziasm chiar reprezentanţii unor instituţii ale statului – y compris poliţia. Şi cea locală, subordonată primarului. Păi, cum să ia ăştia măsuri împotriva fiilor?

Fie-mi îngăduit să nu cred nici în ruptul capului că primarul Roman era rupt de realitatea din jurul său. Frunzăverde şi Popoviciu zic că e un primar foarte destoinic. Sunt sigur că destoinicia sa constă în primul rând în aprovizionarea partidului cu fonduri rezultate din activităţi ilegale, patronate sau tolerate de către primul gospodar al urbei.

Sunt, deja, suficiente argumente pentru ca Roman Senior să-şi dea o demisie de onoare. În caz contrar, instituţiile abilitate ale statului pot să facă demonstraţia contribuţiei sale la climatul infracţional din Deta.

Taguri articol


12