Derby-ul Dobrogei pentru promovare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a II-a, Seria I, etapa a 13-a: FC Farul - Delta Tulcea

Derby-ul Dobrogei pentru promovare

Sport 07 Noiembrie 2009 / 00:00 818 accesări

După o serie de patru victorii consecutive, FC Farul se află în faţa unui examen important în lupta pentru promovarea în prima ligă. Elevii lui Marius Şumudică se vor duela duminică, de la ora 13.00, pe teren propriu, cu una dintre contracandidatele la un loc pe podiumul clasamentului Seriei I, Delta Tulcea, în etapa a 13-a a Ligii a II-a. În ciuda problemelor financiare, constănţenii speră să bifeze încă un succes şi să mai facă un pas către revenirea în Liga I. “Noi ne-am pregătit pentru joc. Suntem în efectiv complet şi sperăm să trecem cu bine peste acest examen dificil, dar există alte probleme colaterale. Încercăm să ne facem treaba cât mai bine, am reuşit să obţinem patru victorii consecutive, iar Farul a revenit acolo unde îi este locul. Există şanse de promovare şi am avut încredere totală că putem ajunge din nou în Liga I, chiar dacă au fost nişte rezultate mai slabe la începutul campionatului”, a spus antrenorul constănţean.

De partea cealaltă, tulcenii vor sosi la Constanţa fără mai multe piese de bază, Nanu, Pătraşcu, Pantelie şi Larie, care nu au drept de joc, fiind împrumutaţi de la FC Farul, dar şi Coconaşu şi Lucan, accidentaţi. Totuşi, oaspeţii speră să smulgă măcar un rezultat de egalitate, care să-i păstreze pe podium. “Marele nostru atu este că nu avem nimic de pierdut, iar toată presiunea apasă pe umerii adversarilor. Sper să fi un meci frumos sau măcar să se încheie cu victoria noastră. Oricum, eu m-aş mulţumi şi cu un rezultat de egalitate. S-a bătut monedă pe absenţa celor patru jucători împrumutaţi de la Constanţa, dar pentru mine contează şi mai mult faptul că nu vor juca Lucan şi Coconaşu. Cei doi erau inima acestei echipei, însă trebuie să ne descurcăm şi fără ei, aşa cum am făcut-o până acum”, a explicat antrenorul Deltei, Constantin Gache.

Formaţiile probabile - FC Farul (antrenor Marius Şumudică): Sardescu - Măţel, Papp, Diogo, Mendy - B. Andone, Cristocea, Teekloh, C. Matei - M. Ene, Chico; Delta Tulcea (antrenor Constantin Gache): Olteanu - Peteleu, Mişelăricu, Grigorov, L. Ştefan - N. Creţu, V. Creţu, Horovei, Mărginean - Costescu, Borza. Arbitri: Florin Ghimbăşan (Braşov) - Ionuţ Babadac (Alexandria) şi Vladimir Urzică (Piatra Neamţ).

Programul etapei a 13-a din Seria I - sâmbătă, ora 11.00: Concordia Chiajna - Dunărea Giurgiu, Victoria Brăneşti - Gloria Buzău, FC Snagov - Tricolorul Breaza, Dinamo II - Săgeata Stejaru, Cetate Suceava - FCM Bacău, FC Botoşani - Dunărea Galaţi; duminică, ora 11.00: Petrolul - Steaua II, Sportul - CSM Rm. Sărat; ora 13.00: FC Farul - Delta Tulcea.

I. COMAN, S. TEODOREANU

Clasament Seria I

1. Brăneşti 12 9 2 1 29- 9 29 (+11)

2. Chiajna 12 7 2 3 19- 8 23 (+5)

3. Delta Tulcea 12 7 2 3 15- 7 23 (+5)

4. FC FARUL 12 7 1 4 17-13 22 (+4)

5. Petrolul Ploieşti 12 6 3 3 20- 9 21 (+3)

6. Sportul 12 6 2 4 19-11 20 (+2)

7. Săgeata Stejaru 11 5 3 3 14-10 18 (+3)

8. Dunărea Giurgiu 12 5 3 4 12-13 18 (0)

9. Steaua II 11 3 6 2 11- 9 15 (-3)

10. FCM Bacău 12 4 3 5 21-21 15 (-3)

11. FC Botoşani 12 4 2 6 12-15 14 (-4)

12. Gloria Buzău* 12 6 3 3 18-14 13 (+3)

13. Dunărea Galaţi 12 4 1 7 6-17 13 (-5)

14. Cetate Suceava 12 2 6 4 13-17 12 (-6)

15. FC Snagov 11 2 4 5 15-19 10 (-8)

16. Breaza 12 3 0 9 8-24 9 (-9)

17. Dinamo II 12 2 1 9 12-24 7 (-11)

18. CSM Rm. Sărat 11 1 2 8 2-23 5 (-10)

* - Gloria Buzău este penalizată cu 8 puncte, deoarece nu şi-a îndeplinit baremul în Liga I în sezonul trecut



12