Dinamo - HCDS, reeditarea finalei din sezonul trecut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal masculin / Liga Naţională, etapa a 3-a

Dinamo - HCDS, reeditarea finalei din sezonul trecut

Sport 13 Septembrie 2019 / 09:37 3617 accesări
Suporterii constănţeni aşteaptă o evoluţie foarte bună din partea handbaliştilor de la HCDS

Suporterii constănţeni aşteaptă o evoluţie foarte bună din partea handbaliştilor de la HCDS

HC Dobrogea Sud Constanţa va întâlni duminică, 15 septembrie, de la ora 15.30 (în direct la TVR 1), în Sala „Dinamo” din Bucureşti, campioana en titre, Dinamo, în etapa a treia a Ligii Naţionale de handbal masculin. Va fi un prim moment al adevărului pentru noua formaţie constănţeană, care a început cu stângul întrecerea internă, fiind învinsă de Minaur Baia Mare şi Potaissa Turda. În schimb, handbaliştii pregătiţi de Zvonko Sundovski şi George Buricea s-au calificat în turul secund al Cupei EHF, astfel că moralul în tabăra constănţeană este unul foarte bun.

„Ok, meciul de la Dinamo va fi foarte greu. Ştim că acolo nu câștigă nimeni. Dar, indiferent ce vom face la București, mai sunt meciuri importante, vine Făgărașul la Constanța, apoi mergem noi la Focșani. Sunt meciuri pe care trebuie să le câștigăm, trebuie să adunăm puncte în campionat. Băieții trebuie să capete încredere în forțele proprii, în jocul lor, pentru că avem jucători buni, care au fost de nerecunoscut în unele meciuri tocmai din lipsă de încredere”, a declarat antrenorul George Buricea pentru site-ul oficial al clubului constănţean.

Joi seară, Dinamo Bucureşti a încheiat la egalitate, scor 28-28, după ce a condus la pauză cu 15-14, întâlnirea cu formaţia elveţiană Kadetten Schaffhausen, disputată în deplasare, acesta fiind în primul meci din Grupa D a Ligii Campionilor.

Programul celorlalte meciuri din etapa a treia - vineri, 13 septembrie, ora 18.00: CSM Făgăraş - CSM Bucureşti; sâmbătă, 14 septembrie, ora 11.00: Potaissa Turda - SCM Politehnica Timişoara (în direct la TVR 2), ora 18.00: CSM Bacău - HC Buzău, CSA Steaua Bucureşti - CSM Reşiţa; duminică, 15 septembrie, ora 18.00: Minaur Baia Mare - Dunărea Călăraşi, ora 18.30: CSM Focşani - CSM Vaslui.

Clasament: 1-4. Focşani, Bacău, Dinamo şi Turda 6p, 5-6. Steaua şi Minaur 4p, 7. Vaslui 3p, 8-11. Călăraşi, Timişoara, Buzău şi Reşiţa 1p, 12-14. CSM, HCDS şi Făgăraş 0p.



12