Ding Junhui a câștigat Openul Mondial de la Yushan

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Snooker

Ding Junhui a câștigat Openul Mondial de la Yushan

Sport 26 Septembrie 2017 / 16:42 567 accesări
Ding Junhui a cucerit la Yushan al 13-lea trofeu al carierei într-un turneu de clasament

Ding Junhui a cucerit la Yushan al 13-lea trofeu al carierei într-un turneu de clasament

Chinezul Ding Junhui s-a impus în finala Openului Mondial la snooker, turneu care a avut loc în China, la Yushan. Reprezentantul gazdelor a câștigat categoric finala împotriva englezului Kyren Wilson, scor 10-3. Ding a intrat astfel în posesia unui cec în valoare de 150.000 de lire sterline și a obținut al 13-lea trofeu al carierei într-un turneu de clasament. Precedentul trofeu pentru Ding fusese obținut în 2016, în Mastersul de la Shanghai.

Kyren Wilson jucase excelent în tururile precedente, trecând de Mark Williams în sferturi cu 5-1 și învingându-l pe Mark Allen în semifinale în joc decisiv. Însă, în ultimul act, englezul nu și-a mai găsit ritmul și a fost dominat încă din start. Ding a câștigat primul joc al finalei, Wilson a egalat, dar a urmat o serie de cinci jocuri la rând câștigate de chinez. Wilson și-a adjudecat ultimele două jocuri ale primei sesiuni, la capătul căreia scorul era 6-3. În sesiunea a doua, Ding nu a mai cedat vreun joc. Finala a avut un singur break de peste 100 de puncte, iar acesta a fost reușit de Wilson: 104 puncte în jocul al optulea.

Pentru Wilson, a fost a treia finală a carierei într-un turneu de clasament, englezul rămânând cu trofeul cucerit în 2015, la Mastersul de la Shanghai. După victoria de la Yushan, Ding va urca pe locul 2 în clasamentul mondial, la mare distanță de liderul Mark Selby.

Următorul turneu de clasament al sezonului este Mastersul European, întrecere care în 2016 a avut loc la București, dar acum a fost mutată în Belgia, din cauza lipsei de finanțare a organizatorilor români. Mastersul European are loc între 2 și 10 octombrie, la Lommel.

Taguri articol


12