Directorii unităţilor şcolare se întorc la catedre

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Începe eficientizarea sistemului de învăţămînt la Constanţa

Directorii unităţilor şcolare se întorc la catedre

Şcolile constănţene care au mai puţini elevi decît prevede legislaţia vor fi comasate, începînd cu 15 septembrie. Părinţii nu sînt de acord să îşi trimită copiii la alte şcoli şi ameninţă că vor contesta în instanţă decizia ISJ
Social 14 August 2009 / 00:00 1207 accesări

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa este decisă să pună în aplicare planul de eficientizare a sistemului de învăţămînt. Acest lucru înseamnă, printre altele, comasarea unităţilor şcolare care au un număr prea mic de elevi. Astfel, din două şcoli (sau din trei, depinde de situaţie) se va face una singură. „Sînt unităţi şcolare care au sub limita de elevi prevăzută de lege (sub 200 de elevi - n.r) şi nu justifică nici plata salariilor profesorilor, nici cheltuielile administrative. De exemplu, nu mi se pare eficient să încălzeşti o clădire întreagă cînd sînt ocupate doar cîteva clase, la fel cum nu mi se pare eficient să plătesc 20 de profesori cînd în clasă sînt doar 12 elevi”, a declarat inspectorul general şcolar, prof. Petrică Miu. Prima pe lista şcolilor care vor dispărea este Şcoala Generală nr. 27. Potrivit datelor deţinute de ISJ, unitatea de învăţămînt are 140 de elevi (88 în ciclul primar şi 52 în ciclul gimnazial). Elevii vor fi mutaţi la Şcoala Generală nr. 6 „Nicolea Titulescu”, unde sînt, tot potrivit datelor ISJ, 320 de elevi. Mai mult, învăţămîntul alternativ Waldorf (după modelul german) care funcţiona în Şcoala Generală nr. 27, va dispărea în acelaşi timp cu unitatea de învăţămînt, tot din cauza numărului prea mic de elevi.

Profesorii titulari vor găsi noi catedre

„În clasele V-VII (nu mai au clasa a VIII-a) sînt 21 de elevi. Alte două şcoli problemă sînt şcolile generale „Ion Creangă” şi „Mihail Coiciu”. Acestea două vor deveni o singură unitate şcolară, mai ales că cele două clădiri sînt situate una lîngă alta şi le desparte doar un gard”, a precizat prof. Miu. Momentan, în Şcoala Generală „Ion Creangă” învaţă 249 de elevi (135 în ciclul primar şi 114 în ciclul gimnazial), iar în Şcoala Generală „Mihail Coiciu” învaţă 228 de elevi (114 în ciclul primar şi 114 în ciclul gimnazial). Cele două unităţi de învăţămînt vor căpăta o singură personalitate juridică, noua şcoală urmînd să poarte denumirea „Mihail Coiciu”. Nici la Şcoala Generală „Grigore Sălceanu” lucrurile nu stau mai bine. Unitatea de învăţămînt are... 35 de elevi, dintre aceştia nouă fiind în ciclul primar şi 26 în ciclul gimnazial. Aceşti elevi vor fi mutaţi la Şcoala Generală „Ciprian Porumbescu” care are 407 elevi. Comasarea unităţilor şcolare nu înseamnă numai desfiinţarea claselor care funcţionează sub limita de elevi admisă, ci şi desfiinţarea unor posturi de profesori şi directori. „Nu cred că este o problemă faptul că vor dispărea nişte locuri de directori. Oricum, dacă noua unitate de învăţămînt are peste 26 de clase, foştii directori pot deveni directori adjuncţi. Dacă nu, atunci se vor întoarce la catedră”, a afirmat inspectorul general şcolar al ISJ. În ceea ce-i priveşte pe profesorii titulari care vor rămîne fără posturi, prof. Miu a declara: „Ei vor avea prioritate. Li se vor găsi catedre în oraş. Mai apar posturi, chiar şi după organizarea concursului de titularizare. Sînt cadre didactice care solicită să intre în concediu fără plată sau care intră în concediu de creştere a copilului. Le vom găsi posturi”.

Şcoala „Nicolae Iorga”, eficientizare sau abuz?

Un caz special pe lista ISJ este cel al Şcolii Generale „Nicolae Iorga”. Reprezentanţii ISJ au declarat că, în această unitate de învăţămînt, învaţă 207 elevi. Din această cauză, unitatea şcolară va fi comasată cu Şcoala Generală „Nicolae Titulescu”. În clădirea acesteia, ISJ intenţionează să înfiinţeze o grădinită cu program prelungit. „S-a remarcat o creştere în populaţia preşcolară, prin urmare, înfiinţarea acestei grădiniţe va rezolva problema respectivă. Mai mult, vom avea şi o grupă pentru copiii hipoacuzici (cu deficienţe de auz). Pînă acum părinţii îşi duceau copii în Bucureşti şi în Buzău, pentru că la noi nu există asemenea grupe”, a declarat prof. Miu, adăugînd că au sosit la sediul ISJ aproximativ 15 solicitări din partea unor părinţi care cereau înfiinţarea unei asemenea grupe. Aceste schimbări nu sînt însă pe placul părinţilor elevilor care învaţă în prezent la „Nicolae Iorga”. Preşedintele Comitetului de Părinţi (CP) din cadrul unităţii de învăţămînt, Simona Radu, susţine că datele transmise de reprezentanţii ISJ sînt false: „În şcoală nu sînt 207 elevi, cum susţine domnul inspector, ci sînt 375. În plus, printre aceştia sînt şi copii cu nevoi speciale, integraţi în învăţămîntul de masă. Dacă se desfiinţează şcoala, pe ei nu-i mai primeşte nimeni”. Referitor la crearea unei grădiniţe, Simona Radu a afirmat că în zonă există deja şase asemenea unităţi, dintre care trei de stat. Pentru soluţionarea situaţiei, CP a trimis memorii atît ISJ, cît şi Ministerului Educaţiei şi Prefecturii Constanţa. Răspunsul primit nu i-a mulţumit însă. „Mi s-a răspuns că numărul de elevi este sub limita admisă legal, însă datele transmise de ISJ sînt, după cum am mai spus, false. Iar pentru desfiinţarea sau comasarea unor unităţi de învăţămînt este nevoie de realizarea unui studiu care să demonstreze că, într-adevăr, se impune o asemenea măsură. Mai mult, studiul trebuie făcut pentru anul şcolar următor, nu pentru anul în curs. ISJ nu a făcut aceste studii şi, totuşi, vrea să desfiinţeze nişte şcoli. Este o situaţie complicată, nu te poţi juca cu sănătatea emoţională a unor copii. Nu-i poţi rupe din mediul lor”, a precizat Simona Radu. Aceasta adăugat că imediat ce va fi emisă o notificare scrisă referitor la comasarea unităţilor de învăţămînt, CP va ataca în instanţă decizia ISJ, pe care o consideră un abuz.



12