DNA, „rezolvată” financiar de Ministerul de Finanţe

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

DNA, „rezolvată” financiar de Ministerul de Finanţe

Eveniment 13 Decembrie 2014 / 00:00 589 accesări

Cine bate cu pumnul în masa publică primeşte bani! Cam aşa s-ar traduce demersul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de joi, după ce s-a aflat că banii pentru anul viitor al Direcţiei nu sunt împărţiţi aşa cum şi-ar fi dorit aceasta să fie. Aşadar, joi, DNA-ul a protestat vehement că, potrivit noului proiect de buget, nu primeşte sumele pe care le-a cerut (deşi, potrivit ministrului delagat pentru Buget, Darius Vâlcov, sumele erau prinse în fişa bugetară, dar nu aşa cum ar fi dorit Direcţia), vineri, procurorul-şef al DNA, Codruţa Kovesi, a declarat că a fost informată de reprezentanţii Ministerului Finanţelor că propunerile bugetare ale DNA urmează să se regăsească în fişa de buget a instituţiei. "În cursul nopţii, am primit un e-mail din partea reprezentanţilor Ministerului Finanţelor, în care au precizat că propunerile noastre au fost însuşite şi urmează să se regăsească în fişa de buget a DNA", a spus Kovesi. Procurorul-şef al DNA a adăugat că aşteaptă să vadă forma finală a proiectului de buget care va fi trimis în Parlament. Declaraţia a fost făcută de Kovesi înainte de începerea festivităţilor organizate cu ocazia împlinirii a zece ani de la înfiinţarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). Reamintim că ministrul Vâlcov a arătat, joi, că DNA va avea bugetul solicitat în 2015, precizând că situaţia a fost clarificată în urma discuţiei pe care a avut-o cu şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi cu ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc. "În urma întâlnirii de astăzi (joi - n.r.) cu conducerea Ministerului Justiţiei şi cea a Ministerului Public, ambele părţi au ajuns la un consens în privinţa alocării bugetului acestor instituţii pentru anul viitor. Astfel, deşi Ministerul Finanţelor Publice a alocat sumele cerute de către DNA, în Ministerul Public au existat unele probleme interne în ceea ce priveşte alocarea fondurilor către ordonatorii secundari", a spus ministrul.



12