Doi nanosateliţi româneşti, lansaţi pe orbită

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Şcoli în limba română, în SUA

Doi nanosateliţi româneşti, lansaţi pe orbită

Justiție 20 Ianuarie 2014 / 00:00 491 accesări

România va produce integral doi nanosateliţi, la Institutul de Ştiinţe Spaţiale de la Măgurele, ce fac parte dintr-o „constelaţie” de 50 de nanosateliţi care vor fi lansaţi la nivel internaţional şi vor avea ca misiune cercetarea atmosferei înalte a Pământului, proiect finanţat prin Agenţia Spaţială Europeană (ASE), a declarat, ieri, ministrul delegat Mihnea Costoiu. Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică a vorbit, într-o conferinţă de presă, despre vizita sa în Statele Unite şi despre subiectele atinse în discuţiile cu oficiali din SUA. "Vizita a avut ca punct central Forumul Internaţional pentru Explorare Spaţială şi vizita la NASA şi vreau să mulţumesc ASE pentru colaborarea extraordinară de care am beneficiat. La finalul acestei întâlniri între NASA şi Ministerul Educaţiei, respectiv ROSA - Agenţia Spaţială Română, s-a stabilit colaborarea în proiecte de explorare interplanetară în domeniul nanosateliţilor. România va avea în noua constelaţie de 50 de nanosateliţi, care vor fi lansaţi la nivel mondial, doi sateliţi, alături de Statele Unite, Japonia, Germania sau Italia, şi este extrem de importantă pentru noi participarea la acest exerciţiu", a spus Costoiu. El a precizat că NASA a declarat sprijinirea părţii române cu specialişti şi know-how, precum şi sprijinul în realizarea capitolului de cercetare spaţială din strategia românească de cercetare. "Curând după această vizită am avut confirmarea din partea administratorului NASA, generalul Charles Bolden, că va vizita România în acest an pentru prezentarea oportunităţilor cercetării spaţiale tinerilor şi companiilor din România", a afirmat Costoiu. Potrivit ministrului, în cadrul Forumului Internaţional pentru Explorare Spaţială, România este una dintre cele mai importante forţe ştiinţifice din Europa de Est în acest domeniu, ţara noastră fiind şi al doilea stat al Europei de Est acceptat ca membru al ASE. "Datorită acestui statut, oamenii de ştiinţă români vor participa la noile misiuni de explorare a Lunii, la misiunile de explorare a planetei Marte şi a planetei Jupiter. României îi va fi repartizată zona de elaborare a mediului de radiaţii care se află în jurul planetei Jupiter. Practic, platforma de la Măgurele va fi gazda acestor experimente prin care vom încerca să simulăm acest mediu de radiaţii, cercetare cu efecte şi în plan practic pentru analiza efectelor acestor radiaţii asupra sateliţilor de comunicaţii", a declarat ministrul delegat. Mihnea Costoiu a adăugat că, împreună cu preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, Sorin Cîmpeanu, s-au stabilit înţelegeri astfel încât de la 1 iulie 2014 să poată fi lansate proiectele de schimburi academice bilaterale între universităţile din România şi cele americane, precum şi faptul că George Washington University a acceptat să primească lectoratul de limbă şi cultură română la Washington, urmând să fie înfiinţată prima catedră de limbă, cultură şi civilizaţie românească în capitala Statelor Unite. De asemenea, în Portland, Oregon, urmează să fie înfiinţată o şcoală româno-americană, cu finanţare din partea SUA, dar şi finanţare privată.



12