Dolarul, sub pragul de 2,4 lei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dolarul, sub pragul de 2,4 lei

În acelaşi timp, leul a urcat la cotaţia maximă a ultimilor patru ani şi nouă luni în raport cu euro
Economie 21 Iunie 2007 / 00:00 661 accesări

Moneda naţională a urcat, ieri, la cea mai înaltă cotaţie a ultimilor patru ani şi nouă luni faţă de euro, de 3,2126 lei/euro, ca efect al ordinelor de vînzare de valută venite de la investitorii străini şi de la companiile locale care au nevoie de lei pentru achitarea taxelor, spun analiştii. Cursul afişat, ieri, de Banca Naţională a României (BNR) arată o apreciere a monedei naţionale cu aproape un ban (0,28%) faţă de euro, de la 3,2215 lei/euro, cît era marţi, la 3,2126 lei/euro, nivel ce nu a mai fost atins din 17 septembrie 2002, cînd banca centrală a afişat un curs de 32.003 lei vechi (echivalentul a 3,2003 lei noi) pentru un euro. "Moneda naţională s-a apreciat brusc după ora 11:00, semn că ordinele de tranzacţionare au venit în special de la investitorii străini care pot să mişte piaţa interbancară. Cererea de lei a venit şi de la companiile locale care trebuie să îşi plătească taxele la bugetul de stat pînă pe 25 ale lunii", a spus analistul Credit Europe Bank, Melania Hăncilă.

Pe pieţele internaţionale, dolarul a oscilat, în prima parte a zilei de ieri, între 1,3413 şi 1,3440 dolari/euro, iar în jurul orei 14:00, ora României, cotaţia era de 1,3427 dolari/euro. Cursul afişat, ieri, de BNR arată o apreciere a monedei naţionale cu peste un ban (0,57%) faţă de dolar, de la 2,4063 lei/dolar, cît era marţi, la 2,3926 lei/dolar. Dolarul nu a mai fost cotat la un nivel similar din 25 septembrie 2000, cînd banca centrală a afişat un curs de 23.918 lei vechi (echivalentul a 2,3918 lei noi) pentru un dolar. Piaţa financiară românească nu tranzacţionează direct moneda americană, dar banca centrală calculează raportul leu/dolar în funcţie de evoluţia pieţelor financiare internaţionale. Banca centrală a afişat, în prima parte a zilei de ieri, un nivel al dobînzii la depozitele atrase (BUBID) pentru o zi (overnight) de 3,59% pe an, faţă de 6,10% pe an, cît era în ziua precedentă, iar pentru depozitele overnight plasate (BUBOR), dobînda a scăzut la 4,94% pe an, de la 6,85% pe an, cît era marţi. Dobînzile interbancare locale la depozitele pe termen scurt în lei au scăzut, în prima parte a zilei, pînă la 3%-5% pe an, ca urmare a creşterii lichidităţii din piaţa interbancară odată cu apropierea de sfîrşit a perioadei de constituire a rezervelor minime obligatorii.

Taguri articol


12