Două luni cu închideri programate pe Podul Agigea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Două luni cu închideri programate pe Podul Agigea

Eveniment 25 Octombrie 2013 / 00:00 1186 accesări

Timp de 30 de ani, problemele Podului de la Agigea au fost ignorate de autorităţile centrale, mult mai preocupate de privatizări eşuate sau de deturnarea banilor europeni. Cum garanţia a expirat, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) şi Institutul de Proiectări pentru Transporturi Auto, Navale şi Aeriene (IPTANA) au anunţat Guvernul că podul va fi închis. Imediat au început discuţiile, chiar aprinse pe alocuri, primarii din sudul judeţului considerând inacceptabilă închiderea podului. A fost nevoie ca la Constanţa să vină premierul Victor Ponta şi să spună „nu“ traficului greu, adică interzis vehiculelor cu o greutate mai mare de 3,5 tone. Au urmat aproximativ trei săptămâni de verificări şi analize, pentru ca, la sfârşitul săptămânii trecute, prefectul judeţului Constanţa, Eugen Bola, să anunţe noile restricţii pe pod. Acestea să spunem că sunt ceva mai blânde, în sensul că în perioada 23-26 octombrie, în intervalul orar 23.00 - 4.45, pe pod se va putea circula din 15 în 15 minute. Restricţiile mai puţin plăcute vin după 26 octombrie, când podul va fi închis alternativ câte patru sau câte două ore. Decizia a fost luată de constructor, în urma consultărilor cu reprezentanţii CNADNR şi IPTANA, care doresc în aceste intervale, când podul va fi închis, să schimbe fasciculele deteriorate din hobane. În ultimele zile, Prefectura Constanţa, constructorul, IPTANA, CNADNR şi reprezentanţii agenţilor economici au discutat pe tema graficului şi a zilelor în care va fi închis podul. Închiderile sunt programate în perioada 26 octombrie - 23 decembrie 2013. Cei interesaţi pot consulta graficul închiderilor podului pe site-ul nostru, www.telegrafonline.ro.

ÎNCHIDERI PE TIMP DE ZI:

DATA ZIUA INTERVAL ORAR

26.10.2013 SÂMBĂTĂ 9.00-13.00

29.10.2013 MARŢI 9.00-11.00

31.10.2013 JOI 9.00-13.00

03.11.2013 DUMINICĂ 9.00-11.00

05.11.2013 MARŢI 9.00-13.00

08.11.2013 VINERI 9.00-11.00

10.11.2013 DUMINICĂ 9.00-13.00

13.11.2013 MIERCURI 9.00-11.00

15.11.2013 VINERI 9.00-13.00

18.11.2013 LUNI 9.00-11.00

20.11.2013 MIERCURI 9.00-13.00

23.11.2013 SÂMBĂTĂ 9.00-11.00

25.11.2013 LUNI 9.00-13.00

28.11.2013 JOI 9.00-11.00

30.11.2013 SÂMBĂTĂ 9.00-13.00

03.12.2013 MARŢI 9.00-11.00

05.12.2013 JOI 9.00-13.00

08.12.2013 DUMINICĂ 9.00-11.00

10.12.2013 MARŢI 9.00-13.00

13.12.2013 VINERI 9.00-11.00

15.12.2013 DUMINICĂ 9.00-13.00

18.12.2013 MIERCURI 9.00-11.00

20.12.2013 VINERI 9.00-13.00

23.12.2013 LUNI 9.00-11.00

ÎNCHIDERI PE TIMP DE NOAPTE:

DATA ZIUA INTERVAL ORAR

28.10.2013 LUNI/MARŢI 23.00-03.00

29.10.2013 MARŢI/MIERCURI 23.00-03.00

04.11.2013 LUNI/MARŢI 23.00-03.00

05.11.2013 MARŢI/MIERCURI 23.00-03.00

11.11.2013 LUNI/MARŢI 23.00-03.00

12.11.2013 MARŢI/MIERCURI 23.00-03.00

18.11.2013 LUNI/MARŢI 23.00-03.00

19.11.2013 MARŢI/MIERCURI 23.00-03.00

25.11.2013 LUNI/MARŢI 23.00-03.00

26.11.2013 MARŢI/MIERCURI 23.00-03.00

02.12.2013 LUNI/MARŢI 23.00-03.00

03.12.2013 MARŢI/MIERCURI 23.00-03.00

09.12.2013 LUNI/MARŢI 23.00-03.00

10.12.2013 MARŢI/MIERCURI 23.00-03.00

23.12.2013 LUNI/MARŢI 23.00-03.00



12