Drapelul lui Avram Iancu, cumpărat la o licitație cu 105.000 de euro

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Drapelul lui Avram Iancu, cumpărat la o licitație cu 105.000 de euro

04 Februarie 2016 / 10:23 601 accesări

Drapelul lui Avram Iancu, care a fost scos la vânzare miercuri seară, la București, într-o licitaţie Artmark dedicată lui Corneliu Vadim Tudor, a fost adjudecat cu 105.000 de euro de omul de afaceri Adrian Thiess.

Drapel de luptă al unei legiuni a lui Avram Iancu, pictat pe piele, este considerat o raritate absolută, fiind datat jumătatea secolului al XIX-lea. Acesta a fost scos din nou la vânzare, miercuri seara, la București, la casa de licitații Artmark, evenimentul având loc la peste doi ani de la conflictul dintre fostul lider al PRM Corneliu Vadim Tudor, decedat în 2015, şi Gheorghe Funar, care şi-au disputat acest steag.

Prețul de pornire pentru steagul lui Avram Iancu a început de la 5.000 de euro, lupta fiind foarte strânsă între licitatorii prezenți la Palatul Cesianu Racoviţă din București (sediul Artmark) și persoane care au licitat online și care nu au dorit să își dezvăluie identitate. Printre cei care au licitat la eveniment s-au numărat și reprezentanți ai lui Gigi Becali, dar și ai autorităților locale din comuna ardeleană Horea.

În final, drapelul lui Avram Iancu a fost adjudecat pentru 105.000 de euro (la care se adaugă comisionul casei de licitații, n.r.) de o persoană care a licitat online și a cărei identitate nu a fost dezvăluită de reprezentanții Artmark. Potrivit informațiilor Mediafax, cumpărătorul steagului este omul de afaceri Adrian Thiess.

Contactat de Mediafax, Adrian Thiess a confirmat că a cumpărat steagul lui Avram Iancu, precizând însă că nu vrea să îl țină pentru el și, în această chestiune, vor fi implicate în final peste 20 de persoane.

Taguri articol


12