Dublă Ferrari, după doi ani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dublă Ferrari, după doi ani

Sport 04 Iulie 2006 / 00:00 848 accesări

A zecea probă a Campionatului Mondial de Automobilism viteză, Formula 1, GP-ul SUA s-a încheiat cu victoria meritată a lui Michael Schumacher, cel care a dominat întreg week-end-ul de la Indianapolis. Sîmbătă, germanul a obţinut pole-position, el fiind urmat de Massa, Fisichella, Barrichello, Alonso, Villeneuve, Button şi Ralf Schumacher. Cursa de duminică a debutat spectaculos din punctul de vedere al... spectatorilor, cu un uriaş carambolaj, datorat lui Montoya. Care l-a acroşat pe... coechipierul său, Räikkönen! Nu mai puţin de şapte piloţi au abandonat imediat după start, pentru ca Button să tragă pe dreapta după patru tururi, maşina lui fiind angrenată în acelaşi carambolaj. Au fost multe abandonuri în cursa americană, doar nouă piloţi trecînd linia de sosire. Cel mai ghinionist a fost Ralf Schumacher al cărui motor a cedat cu zece tururi înainte de final, cînd se afla pe poziţia a cincea! Imediat după start în fruntea cursei s-a aflat Massa pînă la prima intrare la boxe (T29), apoi a trecut la conducere Michael Schumacher, germanul cîştigînd fără probleme. După aproape un an (de la GP Turcia din 2005) Alonso n-a mai prins podiumul, el terminînd doar al cincilea, cu probleme de aderenţă. Massa a terminat al doilea realizînd o frumoasă dublă pentru Ferrari, care reuşise ultima oară acest lucru în 2004, la GP-ul Italiei. Clasamentul de la Indianapolis: 1.M.Schumacher (Ferrari) în 1h 34.35:199; 2.F.Massa (Ferrari); 3.G.Fisichella (Renault); 4.J.Trulli (Toyota); 5.F.Alonso (Renault); 6.R.Barrichello (Honda); 7.D.Coulthard (Red Bull); 8.V.Liuzzi (Toro Rosso). Clasamentele la zi - Piloţi: 1.F.Alonso (Spania) 88p; 2.M.Schumacher (Germania) 69p; 3.G.Fisichella (Italia) 43p; Firme: 1.Renault 131p; 2.Ferrari 105p; 3.McLaren-Mercedes 65p.



12