Duminica viitoare spunem “33”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Duminica viitoare spunem “33”

Eveniment 01 Iunie 2009 / 00:00 898 accesări

Duminica viitoare, pe 7 Iunie, sînt alegeri pentru Parlamentul European. Vor fi aleşi 33 de români pentru un loc privilegiat în legislativul european, pentru un mandat de cinci ani. Salariul foarte bun, diurna şi mai şi, statutul de politician european şi capacitatea de a influenţa cîteva decizii importante sînt principalele atracţii pentru ocuparea unei astfel de funcţii. Campania electorală s-a desfăşurat anemic, în raport cu temele europene importante. Dezbaterile şi polemica s-au purtat mai ales pe teme interne şi după cum am prevăzut, cu o trimitere permanentă la alegerile prezidenţiale din noiembrie. Sînt cîteva nume care au deja un exerciţiu confirmat al dialogului cu instituţiile de la Bruxelles. Printre ei, Adrian Severin, Ioan Mircea Paşcu, Theodor Stolojan, Renate Weber. Obţinerea unui mandat din partea acestor oameni va fi cel mai probabil un cîştig pentru România, ei cunoscînd foarte bine mecanismele de funcţionare a grupurilor parlamentare socialiste, populare sau liberale. Cele prin intermediul cărora ţara noastră poate influenţa decizii în Parlamentul European ce ţin de interese naţionale directe. Deşi adversari politici, cei 33 de europarlamentari români sînt ceva mai armonizaţi între ei, din multe puncte de vedere. N-au tentaţia războinică pe care o vedem continuu la parlamentarii români. Controversele însă vor apărea la eventualul acces în legislativul de la Bruxelles a unor nume precum Corneliu Vadim Tudor, Gigi Becali, Elena Băsescu. Liderul PRM va reuşi probabil performanţa de a nu fi în Parlamentul României, ci în Parlamentul European. Machedonul din Pipera, proaspăt eliberat din puşcărie dar cu ceva restricţii ale libertăţii de mişcare, are şi el ceva şanse. Doi neliniştiţi, cu gură mare, cu derapaje destul de frecvente, vor constitui o pată de culoare (roz, mov, maron?) printre cei peste 700 de europarlamentari. Elena Băsescu, fiica cea mică a preşedintelui, are o şansă, cu o candidatură independentă sprijinită masiv, financiar şi logistic, de PD-L. Este oportunitatea concretă de a demonstra că nu este doar “tare-n tată” ci şi “talentată”. Toate “succesurile” vor fi ale ei dacă obţine peste 3 la sută din numărul celor care se vor prezenta la vot pe 7 Iunie. Sînt destule subiecte care n-au fost abordate nici în dezbaterile televizate, probabil nici în discuţiile din teritoriu ale candidaţilor. De la tarifele de roaming, atît de utilizat de peste două milioane de români aflaţi în străinătate, care vorbesc la telefon cu familiile lor din România, pînă la accesul liber pe piaţa muncii din ţări UE care, în mod oarecum abuziv, refuză să-şi deschidă porţile, într-un acces de protecţionism exagerat, de altfel interzis prin legislaţia europeană. Mai merită să ştim dacă ţările UE vor mai fi mult timp şantajate de Moscova, prin intermediul gazului, cît va mai dura pînă cînd proiectul Nabucco va fi unul concret şi dacă România va ceda presiunilor Rusiei de a se alătura efortului ei de consolidare a dependenţei de gazul rusesc, prin proiectul Southstream. Premierul Boc şi ministrul Economiei Videanu au făcut-o deja, pe blat, fără niciun fel de mandat din partea CSAT sau a Parlamentului. Poate aceste subiecte vi se par un pic preţioase. Dar la Parlamentul European nu se discută cine e şef la RAJA, ce şmecherii fac PDL-iştii cu banii societăţilor deconcentrate sau cum atacă Marian Vanghelie limba română, zi de zi.

Duminică sînt alegeri. Vă interesează?



12