EDU CER (Asociaţia Profesională pentru Educaţie şi Cercetare – n.r.) consideră ARACIS (Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţămîntul Superior) co-responsabilă, împreună cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovaţiei (MECI), pentru degradarea accelerată a învăţămîntului superior românesc. Argumentele EDU CER sînt: doar 21% dintre absolvenţii universităţilor au reuşit să se angajeze în specializarea pe care au terminat-o, în primele 18 luni de la absolvire (declaraţia îi aparţine lui Emil Boc, primul ministru al României); locuri extrem de modeste ocupate de universităţile din România în clasificările academice internaţionale (care au criterii şi indicatori complet diferiţi de cei ai ARACIS); universităţile din România nu se regăsesc în THES-QS Classification (www.topuniversities.com); ARWU-Shanghai (http://ed.sjtu. edu.cn/ranking.html or http://www.arwu. org) Classification: universităţile româneşti nu apar în TOP 500 al ARWU; cu doar 20 de universităţi româneşti în Webometrics (http://webometrics. info) şi o singură universitate (University Politehnica of Bucharest) inclusă în TOP 1000, universităţile româneşti sînt cotate mult în urma Cehiei, care are 39 de universităţi în TOP 1000, Poloniei, (11 în TOP 1000) şi Ungariei (5 în TOP 1000), doar 14 universităţi (din cele 83 acreditate pînă în 2008) sînt cotate în Top 4000; scandalul diplomelor false din mai multe universităţi (Oradea, Arad, Iaşi), a rămas fără ecou, deoarece pînă acum nu s-a dat nicio sancţiune; fenomenul, în continuă creştere, al plagiatului (cel mai recent, la Bacău, unde peste 12 lucrări au fost copiate în proporţie de 100% după lucrări publicate de alţi autori); persecuţii şi nemulţumiri în rîndul profesorilor universitari, care au criticat, de mai multe ori, public, conducerile universităţilor, limitarea unor drepturi constituţionale; lipsa de transparenţă în comunicarea publică: MECI dă un exemplu negativ în acest domeniu, ţinînd secret raportul Comitetului de Control al Ministerului; „dinastiile academice”, care ocupă poziţii înalte în diferite universităţi fără să-şi dovedească valoarea prin criterii de performanţă validate de regulile internaţionale: nepotismul este o plagă în aproape toate universităţile din România; utilizarea fondurilor publice, fără respectarea legislaţiei şi fără transparenţă; calitatea, extrem de scăzută a procedurilor educaţionale, pentru că, de multe ori, acelaşi profesor este angajat în mai multe universităţi (chiar şi 5), adesea aflate la mare distanţă între ele (unele universităţi nu respectă nici măcar legislaţia în vigoare, cel mai bun exemplu se află la Cluj, unde ponderea profesorilor titulari este sub 50%, în condiţiile în care, conform metodologiei, ar trebuie să fie 75%); universităţile româneşti sînt adesea folosite de liderii lor ca vectori ai realizărilor politice personale, numeroşi asemenea rectori fiind angajaţi în campaniile de alegeri parlamentare şi utilizează resursele instituţiei pentru propaganda partidului din care fac parte; există universităţi în care rectorul este, în cea mai mare parte a timpului, absent, poziţia fiind acoperită de vice-rector.

În concluzie, din perspectiva EDU CER, toate aceste fapte sînt dovezi clare că universităţile din România nu deţin niciun control, la niciun nivel, educaţional, moral sau legislativ. Totul este făcut în aşa fel încît să arate bine pe hîrtie, dar rezultatele concrete în ceea ce priveşte nevoile educaţionale şi morale ale ţării, sînt departe de a fi acceptabile.