Excursia oferită de CJC, o lecţie de cultură generală pentru copiii din mediul rural

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Excursia oferită de CJC, o lecţie de cultură generală pentru copiii din mediul rural

Administrație 24 August 2007 / 00:00 561 accesări

Programul “Spectacole pentru Copii - Constanţa Estival 2007”, demarat în urmă cu şapte săptămîni la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, a ajuns la final. Astăzi vor ajunge la Constanţa ultimele două grupuri de copii din mediul rural, care vor avea ocazia să viziteze Acvariul, Delfinariul, Planetariul, expoziţia de păsări exotice şi microrezervaţia din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa, să se distreze în parcul acvatic Aqua Magic şi să vizioneze programul oferit de artiştii şi animalele Circului Praga. Ieri, în penultima zi de desfăşurare a programului, au sosit la Constanţa copii din comunele Ciobanu, Lumina şi Gîrliciu. După ce au vizitat toate obiectivele turistice cuprinse în program, micuţii le-au spus cadrelor didactice însoţitoare că abia aşteaptă să revină la malul mării şi că pleacă acasă cu amintiri de neuitat. “Am mai fost în excursie la Constanţa, dar atunci nu am avut ocazia să văd decît Acvariul. Sînt încîntată că am ocazia să revin aici, pentru că îmi doream să revăd peştii şi să pot citi informaţii despre ei”, a spus Cristina Mămăligă, de 13 ani, din comuna Ciobanu. Pentru cei mai mici dintre copiii veniţi în excursie emoţiile au fost şi mai mari, întrucît mulţi dintre ei au văzut pentru prima dată un delfin sau un spectacol de circ. ”Atunci cînd eram la grădiniţă, am mai fost odată la Constanţa şi am venit la Acvariu. Acum sînt foarte fericit, pentru că am ocazia să văd şi celelalte locuri frumoase din oraş şi pentru că am mers la Aqua Magic, unde nu mai fusesem niciodată şi unde m-am distrat minunat împreună cu colegii mei. În plus, în excursie am văzut pentru prima oară în realitate şi un delfin”, a spus Marian George Neacşu, un băieţel de 8 ani din Lumina. La rîndul lor, cadrele didactice au declarat că o astfel de excursie este un cadou de nepreţuit pentru copiii din mediu rural, întrucît foarte rar li se oferă posibilitatea să părăsească satul natal în scop turistic. ”Este o iniţiativă lăudabilă, pentru că micuţii de la ţară au foarte rar ocazia să plece din localitatea de reşedinţă. Ştie toată lumea care sînt condiţiile şi că viaţa la ţară este foarte grea, întrucît părinţii acestor copii abia îşi găsesc de lucru şi au posibilităţi financiare reduse. Copiii au fost foarte încîntaţi, mai ales că au avut posibilitatea să afle şi informaţii despre peştii care trăiesc în Marea Neagră”, a declarat Dorina Stoian, cadru didactic la Şcoala cu clasele I-VIII din comuna Ciobanu. Pe lîngă distracţie, copiii au beneficiat şi de toate condiţiile necesare pentru a se simţi cît mai bine, reprezentanţii CJC şi ai primăriilor asigurîndu-le băuturi răcoritoare şi cîte o gustare. În plus, ei au primit de la CJC tricouri colorate cu însemnele programului.



12