Farul Constanța are un nou mijlocaș: Liviu Mihai

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Farul Constanța are un nou mijlocaș: Liviu Mihai

Sport 19 Ianuarie 2021 / 09:39 1297 accesări
Foto: FC Farul Constanța

Foto: FC Farul Constanța

Mijlocașul Liviu Mihai este noul jucător al echipei FC Farul Constanța, urmând să evolueze în acest sezon al Ligii a 2-a în tricoul alb-albastru.

Fotbalistul în vârstă de 32 de ani revine astfel la FC Farul Constanța.

“Nu a fost o decizie grea, aici este locul unde am încheiat junioratul, aici m-am lansat în fotbalul mare, aici am debutat în Liga 1. Așa că mi-a fost ușor să aleg”, a spus Liviu Mihai, care a ajuns astăzi sub comanda antrenorului Ianis Zicu în cantonamentul de la București.

Venit la Constanța la 16 ani, mijlocașul central și-a făcut debutul în prima ligă la FC Farul și speră să pună umărul la revenirea alb-albaștrilor în Liga 1.

“Este un proiect serios și există stabilitate din toate punctele de vedere. Grupul este bun, o echipă omogenă, și cu câteva achiziții putem să ne îndeplinim obiectivul. Să fim în primele 6 la finalul sezonului regular și să atacăm promovare. Putem să realizăm acest lucru pentru că depindem doar de rezultatele noastre. Am experiența promovărilor cu Astra, Petrolul, Iași și Chindia. După ce am intrat în Liga 1 cu echipa din orașul meu natal, îmi doresc să fac asta și cu echipa care m-a lansat în fotbalul mare”, a mărturisit Liviu Mihai,

“Am venit prima oară ca junior, acum revin ca veteran. Este nevoie și de jucători cu experiență ca să atingi obiective îndrăznețe și sper că vor mai veni câțiva în perioada următoare. Lupta pentru un loc în play-off este strânsă. Cu două victorii poți să fii în față, cu două înfrângeri să te duci spre mijlocul clasamentului. Important este să legi victoriile”.

De-a lungul carierei, Liviu Mihai a mai evoluat la Astra, Petrolul Ploiești, Unirea Slobozia, Politehnica Iași, Chindia Târgoviște, iar în prima parte a acestui sezon a jucat pentru Turris Turnu Măgurele, bifând 13 meciuri și reușind un gol, cu Dunărea Călărași, și o pasă de gol. El a adunat 31 de meciuri și 2 goluri în Liga 1, dar și peste 200 meciuri și 50 de goluri în Liga a 2-a.

Redebutul oficial în tricoul Farului s-ar putea produce chiar împotriva echipei de orașul său natal, Chindia Târgoviște, în meciul din optimile Cupei României, programat pe 10 februarie, la Constanța.

“O să fie un meci special, cu mare încărcătură sufletească pentru mine pentru că se vor întâlni echipele la care am jucat cel mai mult și m-am simțit cel mai bun. Dar interesul meu acum este să se califice Farul. Cupa României este o competiție importantă și dacă suntem disciplinați și organizați, o putem elimina pe Chindia, așa cum băieții au eliminat în toamnă o altă echipă din Liga 1, Academica Clinceni”, a spus noul jucător al Farului.

Liviu Mihai a transmis și un mesaj pentru fani:

“Îmi pare rău că nu ne pot susține din tribune, era foarte important să avem sprijinul lor. Ne dorim să fie alături de noi și le promitem că ne vom da toate silința să ne îndeplinim obiectivele și să-i facem fericiți!”

Sursa: FC Farul Constanța



12