FC Viitorul speră să încheie anul cu o victorie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga 1, etapa a 23-a: FC VOLUNTARI - FC VIITORUL

FC Viitorul speră să încheie anul cu o victorie

Sport 20 Decembrie 2015 / 17:57 1431 accesări

Florin Tănase și Dragoș Nedelcu sunt doi dintre tinerii care au impresionat în prima parte a campionatului

Florin Tănase și Dragoș Nedelcu sunt doi dintre tinerii care au impresionat în prima parte a campionatului

Florin Tănase a înscris de opt ori în acest sezon al Ligii 1, fiind golgheterul grupării de pe litoral

Florin Tănase a înscris de opt ori în acest sezon al Ligii 1, fiind golgheterul grupării de pe litoral

Dragoș Nedelcu este monitorizat de mai multe cluburi din străinătate în vederea unui transfer

Dragoș Nedelcu este monitorizat de mai multe cluburi din străinătate în vederea unui transfer

Gheorghe Hagi își dorește ca elevii săi să câștige trei puncte din duelul cu FC Voluntari

Gheorghe Hagi își dorește ca elevii săi să câștige trei puncte din duelul cu FC Voluntari

Devenită revelația Ligii 1 la fotbal, după o prestație mult peste așteptări în acest campionat, FC Viitorul joacă luni, de la ora 18.00 (în direct la Digi Sport 1, Dolce Sport 1 și Look Plus), ultimul meci oficial din acest an, întâlnind la București, pe stadionul „Dinamo”, echipa FC Voluntari, într-o partidă contând pentru etapa a 23-a. Constănțenii sunt cotați cu prima șansă, dar gazdele au arătat o creștere de formă în ultimele jocuri, astfel că managerul tehnic al grupării de pe litoral, Gheorghe Hagi, se așteaptă la un meci dificil. „Întâlnim un adversar care a crescut de la meci la meci de când a venit Gigi Mulțescu, un antrenor pe care îl apreciez foarte mult. Echipa lui a marcat la fiecare partidă, are un spirit ofensiv, dar sper ca și noi să facem un meci foarte bun și să ne batem pentru cele trei puncte. Este sfârșit de an, ultimul meci oficial, însă sper să avem capacitatea de a strânge rândurile. Venim după două jocuri pe teren propriu, în care am jucat bine, dar am pierdut, și ne dorim să mergem la București și să obținem un rezultat pozitiv”, a spus Hagi.

Și jucătorii și-au propus să ia cele trei puncte din duelul cu FC Voluntari, astfel încât să-și asigure calificarea în play-off din punct de vedere matematic înaintea Sărbătorilor de Iarnă. „Este un meci foarte greu, împotriva unei echipe bune, care are jucători cu experiență, dar mergem cu gândul să facem un joc bun și să luăm cele trei puncte”, a spus golgheterul Florin Tănase. „Adversarul trece printr-o perioadă bună, a câștigat la Craiova, însă suntem încrezători că putem câștiga”, a adăugat mijlocașul Dragoș Nedelcu. Constănțenii nu se pot baza pe fundașii Bogdan Țîru și Robert Hodorogea, ambii accidentați.

Echipa probabilă de start a Viitorului: Rîmniceanu - Benzar, Boli, Mitrea, Cr. Ganea - Vl. Achim, I. Filip, Aganovic - Fl. Tănase, Fl. Cernat, Nicoliță.

Citește și:

Hagi privește în mod pozitiv „dubla” cu FC Steaua

Hagi nu pleacă la Rubin Kazan

FC Viitorul a fost eliminată din Cupa României

Taguri articol


12