FC Viitorul vrea două victorii în „dubla” cu FC Steaua

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga 1

FC Viitorul vrea două victorii în „dubla” cu FC Steaua

Sport 11 Decembrie 2015 / 16:07 520 accesări

Revelația actualului sezon al Ligii 1, FC Viitorul, are un obiectiv îndrăzneț înaintea celor două meciuri cu FC Steaua, programate luni, 14 decembrie, de la ora 20.30, în etapa a 22-a a Ligii 1, respectiv joi, 17 decembrie, tot de la ora 20.30, în sferturile de finală ale Cupei României, pe arena centrală a bazei sportive a Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi” de la Ovidiu. Constănțenii și-au propus să obțină două victorii, chiar dacă la jocul de joi ar putea să califice în semifinale și după loviturile de departajare. „O dublă victorie cu Steaua ar fi un moment fantastic, de care ne-am bucura foarte tare. I-ar întări pe jucători şi mai mult şi ar întări convingerea lor că pot fi din ce în ce mai buni. Este greu să baţi o echipă atât de puternică în două meciuri, dar nimic nu e imposibil. Este bine pentru noi, jucăm două meciuri acasă cu un club foarte mare. Noi suntem surpriza campionatului, jucăm un fotbal foarte bun şi jucăm foarte bine acasă. Va fi greu, dar trebuie să ne mulţumim suporterii, care aşteaptă meciuri frumoase. Publicul va veni, dar vrea spectacol şi goluri”, a spus Gheorghe Hagi. Managerul tehnic al grupării de pe litoral a anunțat că echipa va trata la fel ambele jocuri, abordându-le cu gândul la victorie. „Ambele meciuri sunt importante. Avem nevoie de puncte, pentru că de acum ne gândim să devenim cei mai buni. Suntem la mâna noastră, nu avem nimic de invidiat la celelalte echipe, jucăm fotbal împotriva tuturor. Jucătorii sunt fantastici, au surprins pe toată lumea, inclusiv pe mine, şi este doar meritul lor, dar trebuie să muncească în continuare şi să rămână modeşti”, a explicat Hagi, adăugând că nu este îngrijorat de presiunea luptei pentru titlu: „Jucătorii nu vor simţi presiunea. Moralul şi atmosfera sunt foarte bune. Sunt conectaţi 100% şi ce am realizat până acum îi motivează. Presiunea este la celelalte echipe de sus, la noi, orice se întâmplă de acum înainte este un bonus”.

Optimismul lui Hagi s-a transmis și jucătorilor, care sunt convinși că pot învinge pe FC Steaua. „Vrem să câștigăm, mai ales că suntem într-un moment favorabil, jucăm foarte bine și vrem să o ținem pe aceeași linie. Am auzit că s-au vândut toate biletele și acest lucru mă bucură. Îi așteptăm pe fani la meci, să vină și să ne susțină, pentru că avem nevoie de ei”, a spus portarul Alexandru Buzbuchi, revenit între buturi după o lungă perioadă în care a pierdut duelul pentru titularizare cu Victor Râmniceanu. Înaintea antrenamentului de vineri dimineaţă, fotbaliştii constănțeni au primit vizita elevilor de la Școala „Spectrum”, iar Hagi i-a întâmpinat şi s-a fotografiat alături de ei.

STEAUA SE ANTRENEAZĂ PE „FARUL”

Steliștii vor sosi la Constanța duminică după-amiază, după ce vor face un ultim antrenament în Capitală, și se vor caza la un hotel de cinci stele din stațiunea Mamaia, unde vor rămâne până vineri. Elevii lui Laurențiu Reghecampf se vor pregăti în această perioadă pe stadionul „Farul”, dar, cel mai probabil, antrenamentele se vor desfășura cu porțile închise. „Vom merge la Constanța să jucăm și să câștigăm, dar sunt sigur că nu va fi ușor. Viitorul trece printr-o perioadă foarte bună, cei de acolo au meciuri foarte bune. Va fi un meci dificil, contra unei echipe care este foarte bine pregătită, care stă foarte bine în teren. Dacă sunt acolo în clasament, pe locurile din față, înseamnă că sunt o candidată la titlu, deci trebuie să fim foarte atenți. Pe noi ne interesează să intrăm în play-off și să recuperăm distanța față de primele locuri. Acesta este cel mai important lucru acum, după care vom vedea la sfârșit cine va câștiga titlul”, a spus antrenorul Laurențiu Reghecampf.

Citește și:

FC Viitorul joacă „dubla” cu FC Steaua cu tribunele pline

Optimism și încredere la FC Viitorul

FC Viitorul mizează pe forța ofensivă

Taguri articol


12