Feudalizarea României

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Editorial

Feudalizarea României

Eveniment 15 Aprilie 2011 / 00:00 717 accesări

Am prins această expresie din zbor, urmărind un talk-show, şi mi-am însuşit-o, fără să mai cer voie autorului, deoarece mi se pare că exprimă foarte plastic unele realităţi din România zilelor noastre.

Într-un editorial recent scriam despre întoarcerea în Evul Mediu a sistemului românesc de sănătate. În completarea acelei idei, astăzi vorbim despre feudalizarea relaţiilor publice autohtone. Şi pentru că lucrăm cu \"materialul clientului\", conform clasicei ironii, începem exact cu ştirile care circulă prin presă acum. O firmă înfiinţată cu doar două zile mai devreme a câştigat \"licitaţia\" unei lucrări de câteva milioane de euro pentru asfaltarea staţiunii Vatra-Dornei, din Bucovina, pentru simplul motiv că face parte din clientela politică a lui Gheorghe Flutur, vicepreşedinte al PDL şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava. În Răchiţele, satul natal al lui Emil Boc, care are o populaţie de vreo 800 de oameni, urmează ca ministerul condus de Elena Udrea să construiască o sală de sport, deocamdată amânată temporar, din motive electorale, cu o capacitate de 500 de locuri, deşi premierul neagă orice intervenţie personală. Prin intermediul aceluiaşi ministru al Dezvoltării Regionale, toţi preşedinţii de filiale portocalii din ţară, care au anunţat că susţin candidatura lui Emil Boc la un nou mandat de preşedinte al PDL şi care sunt primari sau preşedinţi de consilii judeţene, au primit fonduri de la bugetul de stat pentru \"dezvoltare durabilă\"...

Aş putea să lungesc această listă cu nenumărate alte exemple foarte recente, însă cred că este suficient ca să înţelegeţi că \"la modă\", acum, este portocaliul! Dacă ne-am apuca să luăm la bani mărunţi toate locurile natale ale membrilor guvernului şi ale parlamentarilor PDL, am descoperi că toate beneficiază de investiţii portocalii, cu firme portocalii, din cadrul camarilei, dar cu bani publici care au doar culoarea cenuşie a sărăciei noastre, a celor mulţi, plătitor de taxe şi impozite...

Acest fenomen, această \"epidemie portocalie\" reprezintă mai mult decât tradiţionala corupţie sau aproape banalizata influenţă oligarhică. Aici este vorba de un fel de relaţii bizantine ori fanariote mult mai complexe decât sistemul mafiot. Şi dacă stai să te gândeşti că ieri FMI-ul ne-a declarat oficial cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană, anunţându-ne, în egală măsură, că şi peste cinci ani vom fi în aceeaşi situaţie, adică vom avea un nivel de trai cam cu 60% mai scăzut decât cel al statelor civilizate din UE, atunci începi să înţelegi că asistăm, cu adevărat, la feudalizarea României. Restul e tăcere!



12