Fost şef al FMI, anchetat pentru spălare de bani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fost şef al FMI, anchetat pentru spălare de bani

Externe 17 Aprilie 2015 / 00:00 730 accesări

Fostul şef al Fondului Monetar Internaţional (FMI) Rodrigo Rato este anchetat pentru spălare de bani. Fostul ministru spaniol al Finanţelor, din cadrul Partidului Popular (PP), a solicitat în 2012 o amnistie fiscală. Solicitarea sa era legală, dar publicaţia online „Vozpopuli“ îl acuză că a spălat bani în afara Spaniei, înainte să-i declare, în paradisuri fiscale din Gibraltar şi Insulele Virgine. Potrivit „Vozpopuli“, anchetatorii au descoperit că Rato a beneficiat de o regularizare fiscală atunci când au verificat o plată de şase milioane de euro pe care acesta a primit-o de la Lazard, unde a lucrat înainte de Caja Madrid, într-un cont offshore, în 2011, după lansarea acţiunilor Bankia pe piaţă. ”Este o problemă personală şi nu cred că sunt obligat să fac vreo declaraţie”, a declarat Rato, care nu a negat şi nici nu a confirmat dezvăluirea. Dacă Rato va fi găsit vinovat că a folosit amnistia pentru a spăla bani, probabil că vor apărea întrebări dacă Guvernul a încercat sau nu să acopere faptele. Rato, care a condus FMI în perioada 2004-2007 şi a fost vicepremier şi ministru al Economiei la sfârşitul anilor '90 şi începutul anilor 2000, face obiectul altei anchete, asupra perioadei în care a fost preşedintele Caja Madrid, care a dat faliment şi succesoarei ei, Bankia.

Taguri articol
FMI


12