George Lipoveanu, preşedinte al UNPR Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

George Lipoveanu, preşedinte al UNPR Constanţa

Politică 14 Octombrie 2010 / 00:00 1003 accesări

George Lipoveanu a fost confirmat în funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Constanţa a UNPR, în cadrul congresului de alegeri care a avut loc ieri, după ce a ocupat interimar, timp de aproape cinci luni, această funcţie. Lipoveanu a fost ales cu 326 de voturi „pentru“, două împotrivă şi o abţinere de uneperiştii prezenţi. La conferinţa de alegeri au participat şi ministrul Apărării, Gabriel Oprea, liderul UNPR, Marian Sârbu, şi preşedintele de onoare al partidului, Cristian Diaconescu, care le-au explicat uneperiştilor constănţeni linia partidului. Imediat după alegeri, Oprea l-a anunţat pe Lipoveanu ca fiind candidatul UNPR la alegerile din 2012 la Primăria Mangalia, iar pe Diaconescu, ca posibil candidat pentru preşedinţia României. Oprea a mai spus că în perioada următoare vor fi desemnaţi candidaţii şi pentru alte localităţi, dar totul în măsura în care vor fi identificaţi membrii de partid care să aibă şanse reale în competiţia pentru diferite administraţii locale sau judeţene. Una din „atracţiile” conferinţei a fost reprezentată de cel mai „proaspăt“ membru al organizaţiei municipale, Sofrone Bacula, care s-a înscris abia marţi în partid. Şi asta pentru că are venerabila vârstă de 105 ani.



12